Comentariu / Ovidiu Nahoi: Atenţie la „universitarii” din PDL!

În linii mari, se poate spune că în România există azi trei tipuri de partide.

1. Partidul-cazarmă, reprezentat de PDL. O organizaţie în care principiul de bază este subordonarea față de șef, un partid aproape fără viață internă și în care inițiativa vine întotdeuna de sus în jos.
2.     Partidul de tip bolşevic, reprezentat de PSD. Un  partid organizat pe grupuri rivale, în care lupta internă înseamnă demascare şi, în final, anihilarea adversarului. Diferenţa este că azi nu se mai pot folosi revolvere, ca în Rusia anilor 30 sau în România anilor 44-47.
3.     Partidul-club de discuţii, reprezentat de PNL. Nicăieri nu veţi găsi atâţia „foşti” laolaltă cu atâţia „actuali”. Diferenţele de opinii se expun public, fără nicio reţinere, iar deciziile sunt aplicate de fiecare după cum are chef.
 
 
Există avantaje şi dezavantaje în fiecare dintre aceste tipuri de organizaţie. Interesant este însă că prima mişcare de contestare a ordinii interne apare acolo de unde ne-am aştepta mai puţin, adică din partidul-cazarmă PDL.
 
Cred că trebuie să privim cu multă luare-aminte la semnalele de ultimă oră venite dinspre zona „universitară” a PDL, mesaje politice lansate pe bloguri sau în întruniri publice, deloc în consonanţă cu „linia” tradiţională a partidului. Urmărind aceste luări de poziţii, devine din ce în ce mai clar că aceşti oameni, intraţi în politica mare mai curând ca susţinători ai proiectului Băsescu decât pe filiera partidului, nu se simt foarte confortabil în organizaţia-cazarmă şi doresc schimbări.

 Am urmărit postările de pe blogul europarlamentarului Cristian Preda sau articolul de pe Hotnews al gânditorului liberal Dragoş-Paul Aligică, apropiat la rându-i de proiectul Băsescu. Am asistat joi la o dezbatere publică care i-a reunit, printre alţii, pe Cătălin Avramescu, Ioan Stanomir, Toader Paleologu dar şi pe Adrian Cioroianu, un liberal autoexilat din PNL.
 
 Din toate aceste intervenţii răzbate o îngrijorare legată de desprinderea PDL faţă de cei pe care pretinde că îi reprezintă. Şi faţă de  sistemul de promovare a candidaţilor – vezi cazul Prigoană. O dorinţă de a da un impuls vieţii şi dezbaterii interne din partid. O înclinaţie clară către o alianţă strategică cu liberalii, dar şi o înţelegere faţă temerile liberalilor de a nu fi înghiţiţi de PDL. În definitiv, oricât de entuziast ar fi faţă de proiectul Băsescu un politician tânăr precum Toader Paleologu, acesta nu ar putea accepta, din multiple considerente, să participe la distrugerea PNL – un punct care, din câte se pare, se află pe agenda PDL şi, foarte probabil, pe agenda personală a preşedintelui.
 

Ceva se întâmplă pe acest palier al universitarilor intraţi-atraşi-aterizaţi în politică, oameni care au intrat în acest joc din anumite convingeri şi nu spre a se căpătui. Ei vor să îşi depăsească condiţia de simple etichete strălucitoare, anume puse pentru a lua ochii publicului şi a nu-l lăsa să vadă peisajul tern al partidelor. Ei vor să îşi pună în practică ideile şi convingerile, nu doar să se bucure în tihnă de anumite poziţii oferite sau câştigate.
 

Vor reuşi? Greu de spus. Până acum, demersurile lor au fost primite glacial în PDL. Structurile partidului sunt foarte puternice. Dar preşedintele? Ei bine, este foarte interesant de văzut de ce parte se va situa, în cele din urmă. Cheia modernizării PDL s-ar putea afla în mâinile sale. Sau, poate, nu?