Hedging-ul reprezintă o metodă eficientă de protejare a companiilor de comerţ exterior împotriva fluctuaţiilor cursului de schimb. Atât importatorii, cât şi exportatorii au la dispoziţie
Hedging-ul reprezintă o metodă eficientă de protejare a companiilor de comerţ exterior împotriva fluctuaţiilor cursului de schimb. Atât importatorii, cât şi exportatorii au la dispoziţie o modalitate de control a riscului valutar prin transferul acestuia către o terţă parte, dispusă să accepte acest risc.
Să luăm exemplul unui exportator care îşi plăteşte datoriile faţă de furnizorii interni în monedă naţională. Exportatorul a încheiat un contract de export în valoare de 100.000 de euro, ce urmează a fi încasat peste şase luni, la cursul de schimb de la data scadenţei.
Dacă peste şase luni leul se apreciază, exportatorul va încasa la data scadentă o sumă inferioară celei pe care ar fi putut să o încaseze la cursul de schimb din prezent. Astfel, având în vedere cursul de referinţă afişat de Banca Naţională pentru ziua de azi, contractul are, în prezent, valoarea de 365.480 lei (3,6548 lei/euro*100.000 euro).
Dacă peste şase luni cursul scade, adică leul se apreciază, atunci valoarea contractului, în lei, la data scadentă va fi mai mică. Ceea ce înseamnă că peste şase luni exportatorul riscă să piardă, mai ales că datoriile sale faţă de furnizorul intern sunt exprimate în lei, şi nu în valuta contractului.
Băncile intermediază hedging-ul
Pentru a se proteja împotriva pierderilor, exportatorul se poate adresa băncii. Aceasta stabileşte un curs de schimb pe care este dispusă să-l plătească peste şase luni exportatorului. În fapt, hedging-ul are rolul de a limita riscurile la care este expus exportatorul, asigurându-l pe acesta că profitabilitatea sa nu va scădea considerabil.
Dacă, într-adevăr, riscul valutar se manifestă şi leul se apreciază în raport cu euro, atunci exportatorul va vinde instituţiei bancare cei 100.000 de euro la cursul stabilit, care poate fi chiar mai bun decât cursul de la data scadentă. Situaţia este similară şi în cazul unui importator. Acesta este interesat ca moneda naţională să se aprecieze, întrucât îşi va achita datoriile faţă de furnizorii externi în valută. Dacă la data scadentă a contractului cursul creşte, importatorul va fi obligat să cumpere valută la un preţ mai mare şi, astfel, datoria sa creşte.
>> Dacă estimează pierderi, companiile sunt adesea dispuse să-şi asume singure riscul valutar
Cristian Pârvan,
secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR)
* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza