O presă prezidenţială

dezastrelor sau redactori care să-i întoarcă spusele pe faţă şi pe dos. Traian Băsescu vrea o presă prezidenţială. Una care să-i pupe inelul de domnie cu un gest de adâncă plecăciune,

dezastrelor sau redactori care să-i întoarcă spusele pe faţă şi pe dos. Traian Băsescu vrea o presă prezidenţială. Una care să-i pupe inelul de domnie cu un gest de adâncă plecăciune, în timp ce el, preşedintele, i-ar pune, protector, piciorul pe cap. O presă care să-l privească cu ochii umeziţi de încântare, aşteptând ca din buzele alesului să mai picure vreo butadă de prima pagină sau de prima ştire a jurnalelor. Traian Băsescu vrea presa lui, tot aşa după cum ar vrea ca ziarele şi televiziunile să arate realitatea lui. Pentru asta, preşedintele a început încă de acum un an un război cu mass-media. Lupta se duce mai ales pentru acea credibilitate pe care Băsescu trebuie să o partajeze, în sondaje, cu presa.
Mai întâi, Traian Băsescu şi-a început acţiunea prin învăluire. A spus că există patroni în presă care îşi urmăresc propriile interese, manevrând informaţia şi ziariştii. "Nu mă refer la simplii ziarişti, la cei care îşi câştigă pâinea muncind cinstit", dădea asigurări preşedintele, lăsând să se înţeleagă că are o dispută separată cu patronii media, în special Voiculescu şi Vântu. Apoi, atacurile s-au înmulţit şi s-au extins la acei ziarişti de teren a căror muncă reprezintă exact esenţa meseriei de jurnalist: identificarea şi transmiterea informaţiei. Aria criticilor s-a lărgit şi ea, preşedintele mergând până la comentarii privind înfăţişarea unor ziariste aflate în calea analizei prezidenţiale. "Arma mea, ca şi a voastră, e cuvântul", spunea la o întâlnire cu presa Traian Băsescu, încercând să-şi justifice ieşirile în diverse momente. Ultima însă a întrecut-o pe toate. Înfoiat şi roşu ca un curcan, preşedintele s-a răstit la reporterul unui post de televiziune, legând cu o logică ciudată prăbuşirea FNI de inundaţii şi de locul de muncă al respectivului ziarist, rostind o frază memorabilă: "Cum puteţi să-i ajutaţi dumneavoastră pe oameni, când îl aveţi în spate pe Vântu?".
Problema Vântu-FNI nu este a ziariştilor, oricât ar încerca preşedintele să transfere această responsabilitate în zona presei. FNI-Vântu este, în primul rând, o chestiune politică de care se pare că Băsescu vrea acum să scape. Prăbuşirea Fondului s-a făcut pe vremea precedentei guvernări de dreapta, când domnul Băsescu era ministru. Are deci o răspundere politică alături de colegii săi de atunci, chiar dacă acum vrea să o translateze ziariştilor. Vântu, un personaj dubios, care alunecă printre degetele justiţiei de fiecare dată, nu a fost niciodată prietenul ziariştilor, în schimb s-a tras de bretele cu mai tot ce înseamnă om politic postdecembrist. De ce nu vorbeşte acum preşedintele de politicienii care se plimbau cu maşini de la omul de afaceri sau se destindeau cine ştie pe unde pe banii acestuia? De ce nu spune preşedintele de conexiunile pe care Vântu le are prin diverse structuri? De ce nu se întreabă, măcar retoric, oare, ce face justiţia în dosarele SOV? Pentru că nu Vântu e ţinta preşedintelui, ci presa. La fel ca şi predecesorii săi, Traian Băsescu crede că, odată ajuns la Cotroceni, are un canal deschis direct cu poporul şi poate să scoată ziariştii la pensie. Ar fi interesant de văzut cum ar rezista Băsescu o lună fără presă. Fără îndoială, presa s-ar simţi bine.