96% din posturile armatei profesioniste, ocupate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţul de angajare a 2.400 de militari profesionişti făcut de către MApN în urmă cu câteva luni a atras, până acum, ocuparea a 96 la sută din posturile scoase la concurs. Acest lucru are

Anunţul de angajare a 2.400 de militari profesionişti făcut de către MApN în urmă cu câteva luni a atras, până acum, ocuparea a 96 la sută din posturile scoase la concurs.
Acest lucru are loc în condiţiile în care salariul de angajare este între 4 şi 5 milioane de lei vechi, la care se adaugă compensaţia de hrană în valoare de câteva sute de mii. Selecţia a fost organizată pentru încadrarea ca militar angajat pe bază de contract în cadrul a treisprezece companii de poliţie militară din toată ţara. În cel mai bun caz, un militar angajat poate spera la 2.000 de dolari în plus, dacă este trimis într-o misiune în afara ţării. În acest caz, diurna pentru subofiţeri este de 70 de dolari pe zi, iar cea pentru ofiţeri ajunge la 80 de dolari. La bilanţul Ministerului Apărării Naţionale, generalul Bădălan, şeful Statului Major General, atrăgea atenţia asupra discrepanţelor salariale: "Analizând prin prisma militarilor angajaţi pe bază de contract, care vor constitui cea mai mare parte a armatei române, a căror soldă se situează în jurul cifrei de 4 milioane, putem aprecia că poziţia acestora este similară cu a unui muncitor necalificat din viaţă civilă. Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care noi le impunem ca standard să fie bacalaureaţi". Singura speranţă de remediere a acestei situaţii este Legea privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari din armată care, în momentul de faţă, se află printre priorităţile Senatului pentru sesiunea de toamnă. În acest act normativ sunt prevăzute o serie de facilităţi care ar putea compensa salariile scăzute.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite