Este posibil ca telefonul premierului Tăriceanu să fi fost ascultat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI, senatorul liberal Radu Stroe, consideră că convorbirile lui Dinu Patriciu cu premierul Tăriceanu ar putea aduce necazuri pentru

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI, senatorul liberal Radu Stroe, consideră că convorbirile lui Dinu Patriciu cu premierul Tăriceanu ar putea aduce necazuri pentru şeful guvernului, dacă subiectul conversaţiei este acelaşi pentru care Patriciu a fost pus sub observaţie.
- Ce va face Comisia în urma solicitării depuse de Dinu Patriciu?
- Noi vom discuta cu conducerea Serviciului Român de Informaţii, cu documentele pe masă, pentru a afla dacă a existat o asemenea situaţie de ascultare a telefoanelor, în ce condiţii s-a desfăşurat aceasta, adică dacă există aprobările prevăzute de lege. Dacă au existat, evident, SRI este exonerat de orice răspundere.
- Dacă veţi constata că au fost încălcate prevederile legale, ce măsuri puteţi lua?
- Dacă se demonstrează că SRI ascultat de capul lui telefoanele lui Dinu Patriciu, atunci, putem vorbi despre un caz penal. Personal însă nu cred că este cazul. De altfel, informaţia că lui Dinu Patriciu i-au fost interceptate convorbirile a venit chiar de la Parchet, din câte îmi amintesc. În aceste condiţii, e limpede că Parchetul ştia despre aceste înregistrări, prin urmare, e de presupus că Parchetul a solicitat aprobările necesare. Dar aici noi nu putem interveni.
- Din declaraţiile şefului Rompetrol, rezultă că telefoanele i-au fost ascultate timp de trei ani, în condiţiile în care, potrivit legii, durata maximă pentru un astfel de mandat este de un an de zile.
- Aici sunt mai multe posibilităţi pe care le vom verifica. Revin şi spun, însă, că, dacă Parchetul a spus că a ascultat convorbirile lui Patriciu, el trebuie să spună că a obţinut aprobările necesare şi că, pe cale de consecinţă, nu a fost încălcată legea. Vom vedea dacă e aşa.
- Totuşi, credeţi că era nevoie de supravegherea omului de afaceri timp de trei ani?
- După părerea mea, nu. Dar, necunoscând speţa, circumstanţele în care s-au produs aceste cercetări, mi-e greu să vă dau un răspuns calificat. Va trebui să vedem documentele.
- Raportul Comisiei va fi făcut public?
- Nu cred că documentul va fi public, dar toate informaţiile necesare - dacă au fost ascultări legale sau ilegale, cine este responsabil pentru interceptările nelegale - vor fi date publicităţii.
- Aveţi, dumneavoastră personal sau Comisia pe care o conduceţi, suspiciuni legate de existenţa unor interceptări telefonice ilegale ale serviciilor secrete?
- Suspiciunile pot exista în mintea oricărui cetăţean, inclusiv în mintea mea. Însă, din poziţia mea de membru al Comisiei parlamentare de control al SRI, nu pot să spun mai mult. În momentul în care aş avea doar o suspiciune, ar trebui s-o verfic şi să mă lămuresc.
- Dacă telefoanele lui Dinu Patriciu au fost supravegheate, este foarte probabil ca şi convorbirile premierului Călin Popescu Tăriceanu să fi fost ascultate, având în vedere că preşedintele Rompetrol a declarat că a avut mai multe discuţii cu acesta. Vi se pare normal?
- Logic, aşa stau lucrurile. Sigur că este o problemă, dar depinde de situaţie. N-ar fi vina premierului că discută cu domnul Patriciu, când acesta are telefoanele ascultate, după cum n-ar fi vina premierului că merge, cum s-a întâmplat cu ceva vreme în urmă, la Snagov şi a fost văzut cu Dinu Patriciu, care a fost filat sau mai ştiu ce altă măsură specifică i-a fost aplicată. Deci, este posibil ca telefonul premierului să fi fost ascultat, în mod implicit. Este grav, dar depinde ce stă la baza acestei măsuri. De fapt, nici nu poţi rupe lucrul ăsta în două. În momentul în care presupunem că există o aprobare legală pentru ascultarea telefonului domnului Patriciu, şi acesta vorbeşte cu premierul, efectiv este ascultat. Dar aceasta nu este problema SRI-ului Ei îl ascultă pe Patriciu, înţelegeţi?
- Ce se întâmplă, totuşi, cu înregistrările convorbirilor primului-ministru?
- Dacă vorbele premierului nu au nici o legătură cu motivele pentru care telefonul domnului Patriciu este ascultat, asta nu este semnificativ. Dacă ar avea legătură, însă, atunci este o problemă, dar asta s-ar putea discuta numai la modul concret, nu generic.
- Comisia SRI control ează Serviciul, sau invers?
- Serviciile, spre exemplu, pe mine nu mă controlează. Eu, însă, nu pot fi sigur că pot să controlez SRI-ul. Nu pot fi sigur pentru că, atunci când activităţile sunt bine confidenţializate, nu întotdeauna ai adevărul la prima mână şi la prima vedere. Trebuie să ajungi la el şi uneori reuşeşti, alteori nu. Atunci când nu ajungem, înseamnă că nu reuşim să controlăm Serviciul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite