"Dacă porumb nu s-a făcut, bine că plouă cu mici!"

Ţăranii adunaţi din mai multe judeţe la bâlciul de la Giurgiu s-au bucurat de tiribombe, înecându-şi amarul în bere, după recolta slabă de anul acesta. Tradiţia bâlciurilor din

Ţăranii adunaţi din mai multe judeţe la bâlciul de la Giurgiu s-au bucurat de tiribombe, înecându-şi amarul în bere, după recolta slabă de anul acesta. Tradiţia bâlciurilor din mediul rural e veche de sute de ani

Hai, lasă necazurile, sărăcia, seceta, măcar o clipă să uităm de ele şi să ne distrăm de mama focului la bâlci. În căluşei şi carusel, în trenuleţe care "zboară" pe şine, să tragem la ţintă în piramidele din cutii de conserve. Şi să mâncăm mititei, nenică, d-ăia făcuţi la cărbuni, chiar în faţa teraselor în care se bea bere la pahar din plastic. Iar totul e cât se poate de ieftin, ca pentru buzunarele celor care formează "talpa" ţării. Aşa e la bâlciul ţăranilor, la Giurgiu.

Dacă numai de necazuri ne ţinem, o să ajungem la balamuc. Mai trebuie să se şi distreze omul. Aşa îmi zice o femeie de 61 de ani din comuna Slobozia, care tocmai coborâse din carusel şi se uita la trenuleţ. Ar fi vrut să se dea şi în ăla, dar nu mai avea parteneră de distracţie.

Veniseră mai multe femei din acelaşi loc, toate pensionare, dar acum se împrăştiaseră. "S-or fi dus la mititei", e de părere Alexandra Doncea. O întreb dacă nu-i e frică să se urce în maşinăriile astea, că la o vârstă înaintată mai are omul probleme cu inima sau alte organe. "Îmi place", e categorică interlocutoarea mea, care vrea să trăiască clipa, pentru că nu ştie dacă "mai apucă la anul".

Bâlciul pe care l-am descoperit zilele trecute în oraşul Giurgiu se organizează o dată pe an. Am avut noroc să prind chiar ultima zi a evenimentului, pe 15 august, după ce fusese deschis chiar la începutul lunii.

Divizia de grătare

Era lume acolo de nu te mai înţelegeai om cu persoană, vorba aia, că, dacă aruncai un ac, sigur ar fi căzut în capul cuiva. Muzici bubite din zeci de boxe, la fiecare bodegă, plus în dreptul fiecărei "jucării". Plus că sursele de zgomot erau diferite, că nu mai ştiai ce se cântă.

La care se adăuga "ceaţa", s-o tai cu cuţitul, nu alta, că doar era în zonă o divizie de grătare pentru mititei, toate cu marfă cât cuprinde pe ele. Sub umbrele sau prelate, oamenii se ascundeau de toropeala miezului zilei, la mese din plastic ori din lemn înşirate pe marginea parcului de distracţii. Se răcorea poporul la un pahar cu bere de doi lei bucata, apoi se umplea burta cu micul de numai un leu. Trai, nineacă!

Tradiţia bucuriei la ţărani

Bâlciul era la marginea Giurgiului, pe drumul spre comuna Ghizdaru. Veniseră acolo maşini, autobuze, dar nu numai din judeţul ăsta, ci şi de mai departe, că e printre cele mai mari manifestări populare din sudul ţării, după cum se fălesc localnicii. Nu erau orăşeni aici, cât ţărani. Tot gazdele mi-au zis care e povestea, că e o tradiţie.

De când era bunica fată are loc bâlciul ăsta. Şi marea majoritate a oaspeţilor sunt veniţi de la ţară. Pe vremuri, ţăranii veneau cu căruţele la oraş, iar caii erau împodobiţi cu flori. Acum nu se mai vine decât cu maşina personală ori cu autobuze special închiriate pentru aşa ceva. Sau cu rata.

Dar lumea a păstrat ceva din vechiul obicei. La oraş te duci cu cele mai bune haine pe care le ai în casă. Aşa am văzut unii bărbaţi în costume de haine ori în pantaloni şi cămaşă albă cum se dădeau în căluşei şi chiuiau de parcă erau călare pe cel mai tare armăsar sau femei în rochii înflorate, cu baticul pe cap, care încercau viteza ameţitoare a trenuleţelor şi a maşinuţelor care se lovesc bot în bot pe o pistă special amenajată.

"Las-o boalii de secetă!"

Arunc întrebări în stânga şi-n dreapta, strecurându-mă cu greu prin mulţime, să aflu ce zic românii despre viaţa lor. Tineri şi bătrâni, toţi se veselesc, diferenţa de vârstă a dispărut. Oamenii spun că au aşteptat cu nerăbdare să vină aici, tocmai ca să scape de necazurile de acasă.

Măcar pentru o zi să uite de secetă şi de sărăcie. "Uite cum ne petrecem noi concediul!", aud de la un hâtru, care zice că n-are bani să plece la mare sau la munte. "Las-o boalii de secetă, că nu mai vreau să aud azi de ea", îmi spune o femeie între două vârste care se "lupta", alături de soţul şi copiii ei, cu două cartoane pline cu mititei, pâine şi muştar. "Eu n-am văzut marea în viaţa mea. Toată viaţa am crescut copii şi am fost la câmp. Numai bucuria asta o am şi eu", sare altă femeie cu părul alb, venită la plimbare cu moşul ei tocmai din celălalt capăt al judeţului Giurgiu, din comuna Ogrezeni.

Ei, bâlciul a trecut. Vine altă zi. Se întorc ţăranii acasă, la pământul şi la animalele lor. Şi o vor lua de la capăt, să se lupte cu problemele pământului. Până la anul, când vor veni iar la căluşei, maşinuţe, mititei şi bere. O zi de bucurie într-un an.