O nouă criză a gazelor nu va afecta populaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O nouă criză a gazelor nu va afecta populaţia
O nouă criză a gazelor nu va afecta populaţia

Autorităţile au elaborat un plan pentru asigurarea consumului intern de gaze în situaţii de urgenţă. Rezervele şi producţia internă pot acoperi cererea naţională de gaze cel puţin două luni, dacă importurile vor fi sistate.

Conflictul dintre Moscova şi Kiev ameninţă din nou siguranţa livrărilor de gaze ruseşti către Europa, probabilitate accentuată zilele trecute chiar de premierul rus, Vladimir Putin. Iarna trecută, importurile României de gaze, care acoperă circa 25% din totalul consumului intern, au fost sistate timp de două săptămâni, iar autorităţile au declarat situaţie de urgenţă, însă suplimentarea producţiei interne şi rezervele depozitate au putut acoperi întregul consum.

Planul pentru situaţii de urgenţă elaborat de Ministerul Economiei pentru această iarnă prevede cantităţi similare cu cele din sezonul rece precedent cu care pot fi suplinite importurile, iar autorităţile asigură că nu vom avea probleme nici de această dată, în condiţiile în care consumul este oricum mult mai scăzut, pe fondul crizei economice.

Depozitele de gaze, vitale pentru iarnă

„Producţia internă şi cantităţile înmagazinate vor putea asigura consumul în cazul sistării importurilor pentru cel puţin două luni. În depozite avem 3,2 miliarde de metri cubi, iar cei doi mari producători, Romgaz şi Petrom, pot creşte producţia la 7,5 miliarde de metri cubi anual fiecare“, ne-a declarat secretarul de stat Tudor Şerban.

Autorităţile pot declara stare de urgenţă dacă importurile scad cu mai mult de 20%, în caz de accidente care afectează producţia internă sau la înregistrarea unor temperaturi extrem de joase care duc la un consum excesiv.

Producţia internă estimată pentru perioada octombrie 2009 – martie 2010 este de 5,6 miliarde de metri cubi, adică circa 32 de milioane de metri cubi pe zi, iar depozitele asigură 17 miliarde de metri cubi pe zi, în condiţiile în care, iarna trecută, consumul zilnic a fost de circa 55 de milioane de metri cubi.

Mai mult, planul ministerului prevede cantităţi suplimentare de circa 20 de miliarde de metri cubi pe zi cu care se poate echilibra sistemul în caz de urgenţă. Astfel, din depozite se pot extrage în plus 3 milioane de metri cubi pe zi din stocul minim, aceasta fiind prima măsură care va trebui luată.

Cantităţi suplimentare

Urmează sistarea sau limitarea furnizării gazelor către marii consumatori, respectiv Azomureş, Interagro, Electrocentrale Bucureşti şi Doljchim, care vor asigura alte 13,1 milioane de metri cubi de gaze pe zi. Totodată, 15 termocentrale pot utiliza alţi combustibili pentru producţia de electricitate şi agent termic, precum cărbune sau păcură, ceea ce va suplimenta cantitatea de gaze disponibile cu circa 3 milioane de metri cubi pe zi.

Potrivit Legii 346/2007 privind siguranţa în aprovizionarea cu gaze, populaţia are prioritate absolută în asigurarea consumului în situaţiile de urgenţă. Urmează, în această ordine, instituţiile care asigură serviciile medicale, unităţile de învăţământ, cele pentru îngrijirea copiilor, a persoanelor vârstnice şi a celor cu handicap.

Noi conducte de import

Anul 2010 va fi primul când vom putea importa gaze şi din altă parte decât din Rusia, odată cu punerea în funcţiune a gazoductului Arad-Szeged în ianuarie, cu o capacitate iniţială de 1,75 miliarde de metri cubi pe an.

Mai mult, în perioada 2010-2012 este prevăzută realizarea conductei Giurgiu-Ruse pentru interconectarea cu Bulgaria, cu un debit de 1,5 miliarde de metri cubi pe an, odată cu lucrări pentru asigurarea fluxului reversibil în conducta Isaccea-Negru Vodă, care va permite transferul a 2,5 milioane de metri cubi pe zi între România şi Bulgaria.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite