Cele mai populare joburi pentru studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locurile de muncă temporare asigură bani de buzunar şi pot deveni chiar o rampă de lansare în carieră pentru tinerii care se pot ţine de învăţătură şi pot face faţă

Locurile de muncă temporare asigură bani de buzunar şi pot deveni chiar o rampă de lansare în carieră pentru tinerii care se pot ţine de învăţătură şi pot face faţă responsabilităţilor unei slu jbe .

Promoter, operator de interviu, reprezentant pentru relaţia cu clienţii sunt câteva dintre joburile cele mai frecvente pe care le pot avea studenţii fără a-şi neglija studiile. Aceasta pentru că se desfăşoară în sistem flexibil sau cu program redus.

Victor-Ovidiu Prioroc are 20 de ani şi este student anul doi la medicină veterinară. El a început căutarea unui job fie cu program redus, fie cu program flexibil, misiune pe care o consideră dificilă. Doreşte să muncească atât pentru a avea o sursă de venit, dar se gândeşte şi la faptul că experienţa l-ar putea ajuta la dezvoltarea unei cariere.

Pretenţiile salariale nici nu sunt mari. Vrea de la 100 de euro în sus. Ca el sunt mii de studenţi în marile centre universitare, dar şi în oraşele mai mici în care au fost înfiinţate facultăţi. Un program de lucru flexibil sau chiar redus este visul studentului care îşi caută de lucru. Oferta de joburi studenţeşti creşte de la an la an pe măsură ce activităţile economice se diversifică. Aproape 10% din posturile publicate pe site-urile de recrutare sunt de tip "part-time" şi "pe proiect".

Veniturile pe care le obţin sunt adesea bani de buzunar sau chiar bani pentru chirie şi traiul zilnic. Angajatorii se adaptează şi acceptă tot mai des un program redus sau unul flexibil, în funcţie de orarul studenţilor. Disponibilitatea tinerilor a crescut şi ea. Pe de altă parte, profesorii au devenit şi ei mai înţelegători cu studenţii care muncesc.

"În ultimii ani, oferta de locuri de muncă pentru studenţi s-a îmbogăţit considerabil, atât datorită deficitului forţei de muncă specializate care afectează oraşele "centre universitare", cât şi datorită faptului că studenţii sunt suficient de bine pregătiţi profesional pentru a ocupa poziţii de entry-level, inclusiv în companii multinaţionale", arată Laura Husti-Răduleţ, PR Specialist al firmei de resurse umane Lugera & Makler.

Mai mult chiar, companiile scot la concurs şi posturi pe măsura pregătirii studentului, portiţe de intrare în carieră, fapt rar în urmă cu câţiva ani. "Alţi angajatori aleg să coopteze în echipă tineri studenţi, preferându-i mai ales pe cei în ani terminali, pe care să îi angajeze în regim full-time după terminarea studiilor", spune Ioana Moholea, consultant al Perspective Group.

"La Lugera & Makler avem deschise numeroase poziţii pentru studenţi, atât part-time, cât şi full-time, în cadrul companiilor clienţilor noştri: Software Engineers, ASP NET Programmers, Call Center Agents, Telesales Operators, IT Help Desk, Customer Service Representatives, Process Assistants", arată Laura Husti-Răduleţ. Cele mai populare oferte presupun îndeplinirea unor condiţii minimale: cunoaşterea unei limbi străine şi cunoştinţe de operare PC.

"Studenţii mai pot lucra în firme de cercetare de piaţă ca Intreview Operator (n.r. - operator de interviu) sau pentru a introduce sau prelucra diverse date. Firmele de publicitate precum şi cele care se ocupă de organizarea de promoţii angajează tineri pentru jobul de Promoter sau pentru alte joburi", spune Alina Botezatu, Managing Partner al firmei de resurse umane Perspective Group. Reţelele de magazine oferă şi ele oportunităţi de angajare.

Mega Image angajează vânzători, lucrători comerciali, casieri şi manipulanţi marfă şi în sistem part-time. Real, o reţea de hipermarketuri prezentă în ţară, va deschide în curând un magazin şi în Bucureşti. "Oferim posibilitatea aplicanţilor de a opta pentru munca în part-time, dar numai pentru poziţiile de execuţie: casieriţe, lucrători comerciali, vânzători", ne spune Ramona Toma, Recruitment, Training and Development Manager la real,- Hypermarket Romania.

Agenţiile de asigurări şi firmele imobiliare sunt în permanenţă în căutare de colaboratori. Activitatea nu este însă una simplă, iar consecvenţa şi determinarea sunt elemente-cheie pentru a avea succes în aceste domenii. Din acest motiv cei mai mulţi dintre cei care încearcă nu rezistă decât o scurtă perioadă.

Există însă şi tunuri. RCA-ul - asigurarea auto obligatorie care se încheie la sfârşit de an - reprezintă pentru mulţi studenţi un balon de oxigen pentru echilibrarea bugetului. Câştigurile facile oferite de pensiile private obligatorii au atras şi ele numeroşi tineri.

Un câştig uzual este de 15-20 de euro pentru fiecare adeziune colectată. "Programul unui job în vânzări este iarăşi de cele mai multe ori unul permisiv, flexibil, astfel că mulţi studenţi aleg să se angajeze în acest domeniu", arată Ioana Moholea, consultant al firmei de resurse umane Perspective Group. O altă soluţie pentru tineri este înscrierea la agenţiile de muncă temporară, care îi plasează în funcţie de cerere.

Promoterul câştigă în funcţie de aspectul fizic şi rezultate

Împărţirea fluturaşilor sau a salamului în hipermarket poate să fie un job foarte bun pentru un tânăr student fără experienţă. Aproape 90% din promoterii pe care agenţia specializată Media Wave îi plasează sunt studenţi, ne spune Florin Pantazi, business developer.

Ca să fii un promoter de succes trebuie să fii punctual şi serios. Restul se învaţă. Câştigul se învârte pe la 10 lei/oră, în funcţie de complexitatea activităţii. Veniturile sunt mai mari dacă jobul presupune nu doar împărţirea fluturaşilor, ci şi consilierea potenţialilor clienţi sau chiar creşterea vânzărilor. O astfel de muncă are însă un caracter ocazional. Pentru a-şi asigura mai multe misiuni, tinerii se înscriu de obicei la mai multe agenţii. Cel mai adesea acţiunile au loc la sfârşit de săptămână.

De obicei, pentru un job de "promoter" sunt preferate fetele. Totuşi există şi anunţuri care chiar precizează că se caută "fete şi băieţi". Frumoasele de peste 1,70 pot câştiga ca hostess şi 100 de euro pentru câteva ore în care vor juca rolul de gazdă alături de organizatorii unor evenimente "de firmă". Ele intră deja în altă ligă, fiind obiectivul de activitate al agenţiilor de modele.

Persoanele de origine africană sunt aşteptate cu un interes special, după cum preciza un anunţ de angajare şi plătite, probabil, în consecinţă. Jobul de promoter poate să fie o primă treaptă spre agenţiile de publicitate BTL, cele care se ocupă de organizarea de evenimente.

Operatorul de interviu, plătit în funcţie de chestionare

Companiile de studii de piaţă reprezintă un tip de angajator din ce în ce mai important pe piaţă. Economia creşte, iar la serviciile firmelor de sondare a pieţei apelează tot mai multe companii. Prin urmare, firmele au nevoie de un număr mare de operatori de interviu, cu precădere în oraşele mari ale ţării. Eurodata Management şi GfK Romania, două dintre cele mai mari firme de specialitate, se laudă cu reţele de 700 respectiv 600 de operatori.

Munca este una de teren şi presupune completarea unor chestionare pe baza informaţiilor pe care le furnizează trecătorii selectaţi sau chiar la domiciliul repondenţilor. Angajatorii spun că pentru un astfel de job trebuie să acorzi zilnic în medie cinci ore şi să ai "excelente abilităţi de comunicare şi relaţionare cu oamenii". Printre cerinţe se numără şi atenţia la detalii şi spiritul de observaţie, dar şi rezistenţa la munca de teren.

Câştigurile sunt în funcţie de numărul chestionarelor corect completate.
Un call-center sau un BPO (Business Process Outsourcing) poate să fie o opţiune pentru mulţi tineri. În call-center, activitatea de bază înseamnă, cel mai adesea, oferirea de informaţii, prin telefon, clienţilor unei companii.

Cunoştinţele de lucru cu PC-ul, necesare pentru call-center

Tot prin call-center se efectuează şi acţiuni de tele-marketing. Numeroase asemenea centre oferă servicii în limbi străine, motiv pentru care cunoaşterea cel puţin a unei limbi străine este condiţie obligatorie. Companiile de servicii, în special cele de telefonie mobilă şi băncile, sunt unii dintre cei mai mari angajatori de operatori call-center. Posibilităţi de promovare există.

Mai mult de 200 de angajaţi din departamentele de relaţii cu clienţii (customer service) ai Orange au fost anul trecut promovaţi în vânzări, marketing, logistică sau în cadrul reţelei de magazine. Mulţi dintre directorii Orange provin din rândul celor care au lucrat în relaţia cu clientul. Companiile de marketing direct furnizează şi ele servicii de customer-service pentru terţi.

În centrele BPO - Business Process Outsourcing precum Genpact, HP sau Oracle lucrează mii de angajaţi. Ei desfăşoară anumite activităţi administrative, precum contabilitatea ori facturarea, pentru companii din lumea întreaga cu care angajatorul lor a încheiat contracte.

Cunoaşterea limbilor străine este necesară pentru desfăşurarea activităţii, dar, din cauza presiunii tot mai mari de pe piaţa muncii, companiile acceptă şi persoane care nu cunosc foarte bine o limbă străină şi investesc instruire pentru dezvoltarea acestor abilităţi. Industria BPO în România este tânără, motiv pentru care oportunităţile de promovare sunt numeroase.

Salariile pentru cele mai multe poziţii dintr-un BPO sunt de aproape 600 de euro. Atenţie însă, ritmul de lucru este intens, motiv pentru care studenţii observă uneori că energia rămasă pentru studii nu le este suficientă. Unii angajatori se plâng de o rată mare a fluctuaţiei de personal. Din această cauză, Genpact a decis să ofere potenţialilor angajaţi, acceptaţi în urma procesului de recrutare, posibilitatea de a vedea pe viu timp de câteva ore mediul de lucru în care trebuie să se integreze.

Baby-sitterul trebuie să cunoască limbi străine

Clişeul filmelor americane în care părinţii aşteaptă baby-sitter-ul pentru a pleca apoi să petreacă o seară romantică nu se întâlneşte în România decât în perioadele de sărbători. În restul anului, românii nu au încredere şi nici bani pentru a apela la serviciile "cu ora" ale unui baby-sitter. Baby-sitting-ul ocazional înseamnă, la noi, îngrijirea copiilor atunci când turiştii străini petrec un sejur în România. De obicei, perioada este de câteva zile, până în cinci.

"Colaborăm foarte bine cu hotelurile", ne spune Antoaneta Istrate, manager la agenţia de baby-sitting Antoanette Services. Cereri mai sunt şi din partea managerilor străini care vin în România împreună cu familiile pe o perioadă prea scurtă pentru a înscrie copiii la o grădiniţă. Câştigul la care poate spera un student este de 100 de ron pe zi. Nu mai este o surpriză atunci când apar cereri pentru bone care să însoţească părinţii şi copilul în vacanţe, chiar în străinătate.

Seriozitatea este condiţia principală, dar nu şi suficientă. O bonă trebuie să aibă aspect plăcut, să fie o persoană agreabilă, veselă şi bineînţeles să cunoască limbi străine. "Nu se pune problema dacă ştie o limbă străină, ci câte ştie", ne spune Istrate.

Ea păstrează în permanenţă în baza de date 15 studente pe care să se poată conta, unele chiar şi în vârsta de 18 ani. Baby-sitting-ul ocazional nu reprezintă decât o mică parte din activitatea companiei, baby-sittingul permanent şi îngrijirea persoanelor în vârstă fiind predominante.

De la lucrător în restaurant la director naţional

McDonald`s a lansat recent o campanie publicitară de informare a studenţilor despre oportunitatea de a lucra în lanţul de restaurante. "La McDonald`s, 40% dint angajaţi sunt studenţi care-şi organizează orele de muncă în aşa fel încât să-şi continue cu succes studiile", sună reclama. "Este prima campanie dedicată studenţilor. A venit ca urmare a faptului că o bună parte sunt angrenaţi într-o formă sau alta în învăţământ.

Am vrut să comunicăm această disponibilitate a noastră de a veni în continuare în sprijinul studenţilor care vor să obţină un salariu într-un loc de muncă decent şi în acelaşi timp să-şi continue şi studiile", spune Cristian Savu, director de Comunicare al McDonald`s Romania. Nu înseamnă însă că pentru acest nivel ei au un tratament preferenţial la angajare.

Salariul pentru un începător este de 750 lei, la care se adaugă bonurile de masă. Pe parcurs angajaţii intră într-un anumit sistem de training, dar şi de bonusare care se face pe baza rezultatelor obţinute. Pe lângă acestea mai sunt şi alte beneficii pe care le primesc salariaţii, dar poate unul dintre cel mai important este experienţa muncii într-o companie multinaţională pe care o oferă McDonald`s tinerilor aflaţi la primul job. Cât timp rămân tinerii în McDonald`s?

"Depinde de dorinţa fiecăruia de a face carieră în sistemul McDonalds, de performanţele pe care le obţine", spune Savu, care îl dă ca exemplu pe Dan Ardeleanu, directorul naţional de operaţiuni care a pornit acum 12 ani de pe o poziţie de lucrător. Savu nu se sfieşte să vorbească despre cei care au părăsit compania. Ba, mai mult, el spune că mulţi foşti angajaţi McDonald`s au ajuns în managementul unor mari companii. Şi alte restaurante, în reţea sau nu, oferă oportunităţi de lucru studenţilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite