Un poliţist şi un jandarm au fost înjunghiaţi de un tânăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un agent al Biroului Poliţiei de Circulaţie Craiova şi un jandarm de la Gruparea Mobilă Craiova au ajuns la spital, sâmbătă noapte, după ce au fost înjunghiaţi de un tânăr în timp ce

Un agent al Biroului Poliţiei de Circulaţie Craiova şi un jandarm de la Gruparea Mobilă Craiova au ajuns la spital, sâmbătă noapte, după ce au fost înjunghiaţi de un tânăr în timp ce se aflau pe terasa unui bar. Agentul Nichita Târziu şi jandarmul Claudiu Stoian se aflau în afara programului şi participau la un chef, într-un bar. În jurul orei 2,00, cei doi au ieşit afară, împreună cu alţi doi prieteni, la o ţigară, moment în care au observat că, înspre ei, se îndreptau patru tineri care "se manifestau huliganic", după cum au declarat ulterior poliţistul şi jandarmul. Cei doi oameni ai legii le-au atras tinerilor atenţia să înceteze cu gălăgia şi să nu mai scuipe maşinile parcate lângă trotuar. Din declaraţiile poliţistului şi ale jandarmului reiese că a existat o scurtă altercaţie verbală, după care unul dintre tineri a sărit şi i-a atacat cu un cuţit. "Deocamdată avem doar declaraţiile victimelor, însă vreau să aud şi varianta agresorilor. Avem semnalmentele acestora şi acum îi căutăm", a declarat şeful IJP Dolj, Georgel Enescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite