Un politist constantean conducea cu 0,70 alcoolemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul-sef adjunct Daniel A. (34 ani), de la Sectia 4 Politie Constanta, este cercetat pentru vatamarea grava a doua persoane si conducerea masinii pe drumurile publice cu o alcoolemie de 0,70 mg/l.

Agentul-sef adjunct Daniel A. (34 ani), de la Sectia 4 Politie Constanta, este cercetat pentru vatamarea grava a doua persoane si conducerea masinii pe drumurile publice cu o alcoolemie de 0,70 mg/l. El conducea un autoturism Volkswagen Passat, nr. AB 592 LM, dinspre Constanta spre Medgidia, in afara orelor de serviciu, si a pierdut la un moment dat controlul volanului, intrand pe contrasens. Astfel, bolidul a intrat frontal intr-un Opel Astra, care circula regulamentar din sens opus. In coliziunea extrem de puternica, instructorul auto Mioara R. (47 ani) si pasagera Gena S. (74 ani) din masina lovita s-au ales cu multiple fracturi, necesitand internarea in spital. In urma acestui grav accident rutier, comanda IPJ Constanta a dispus verificarea si controlul sever al "tuturor politistilor aflati in trafic, fie ca sunt in timpul serviciului sau in afara programului de lucru, la volanul masinilor de serviciu, ori al autoturismelor particulare" si sanctionarea vinovatilor "asa cum legea o cere". Daniel A. si-a inaintat deja cererea de trecere in rezerva, ceea ce, asigura superiorii sai, nu-l fereste de trimiterea in judecata, pentru a suporta consecintele faptei sale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite