Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Iliescu, elogiu pentru Regele Mihai I: "Meritele dumneavoastră la 23 august 1944 sunt incontestabile"

24 octombrie 2011, 18:46 |  Autor: Ionel Dancu | 

Cuvinte cheie: iliescu, regele, mihai, scrisoare, 23, august, 1944, elogiu,

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu

 

Fostul preşedinte Ion Iliescu i-a trimis, luni, Regelui Mihai I, o scrisoare în care îi recunoaşte "actul curajos de la 23 august 1944".

"Majestate, permiteţi-mi să vă transmit cele mai calde urări cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani. Numele dumneavoastră este legat, îndeosebi, de un moment decisiv din istoria contemporană a României - actul de la 23 august 1944, prin care a încetat alianţa cu Germania hitleristă, s-a realizat întoarcerea armelor şi alăturarea ţării noastre la coaliţia Naţiunilor Unite.

Pe Aceeaşi Temă

Fără actul curajos de la 23 august 1944, nu doar statutul politic al României la sfârşitul războiului ar fi fost afectat, dar şi modul de desfăşurare a ostilităţilor pe teritoriul ţării noastre şi îndeosebi soarta Ardealului - revenirea sa integrală la teritoriul ţării.

Cine nu înţelege acest lucru, săvârşeşte o mare eroare. Iar meritele dumneavoastră, în calitate de şef al statului, la înfăptuirea acestui act, sunt incontestabile", a scris Iliescu.

1993 - 1994: Persona non grata

Regele Mihai îşi anunţă dorinţa de a veni în tară la 9 noiembrie 1993, dar Ministerul de Externe refuză să-i acorde viza de intrare, deoarece pe paşaportul Regelui Mihai şi pe cel al Reginei Ana scrie "Majestate Regală". La 11 noiembrie 1994, partidul de guvernământ PDSR cere MAE să-l declare pe fostul Rege "persona non grata" şi preşedintele Ion Iliescu nu a exclus lege care să interzică intrarea Regelui în ţară.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Preşedintele Băsescu şi Regele Mihai I, invitaţi la Alba Iulia de Ziua Naţională

    Programul manifestărilor de la Alba Iulia, de Ziua Naţională, va fi definitivat după ce Guvernu ...

    Mihai I a trântit uşa Casei de Hohenzollern

    Regele Mihai I a anunţat ruperea oficială a oricăror legături istorice cu Casa de Hohenzollern. ...

    Regele Mihai păstrează un palton albastru din 1941

    Regele Mihai dă dovadă de modestie şi austeritate prin ţinutele sale care sunt păstrate impeca ...

    Presa ungară: Dosarul lui Borbely încheie cariera politică a acestuia şi ar putea duce la ieşirea UDMR din Guvern

    Cotidianului maghiar “Nepszava” a publicat o analiză, intitulată "Băsescu şi corupţia de cianur ...

    O doamnă cât un secol. Timpul şi Margareta

    Pictoriţa Margareta (Medi) Wechsler Dinu are 103 ani. Este cea mai frumoasă femeie pe care am î ...

    Regele Mihai şi Stănculescu, la 2 noaptea, în Elveţia: "Cum vede Armata Casa Regală română?"

    Aflat în exil, Regele Mihai l-a chemat într-o noapte, la el acasă, în Versoix (Elveţia), pe fos ...

    Rolul Monarhiei în România modernă. Astăzi, episodul 3: Regele Mihai şi Comitetul Naţional Român în exil

    A scrie despre rolul Regelui Mihai în exil nu este deloc simplu şi presupune mai mult decât un ...

    Prinţul Paul despre Regele Mihai: N-a abdicat degeaba, un tren cu valori a plecat din Sinaia

    Alteţa Sa Regală, Prinţul Paul de România, a vorbit miercuri, la videochatul realitatea.net, de ...

    Ce se mai produce la Cugir: arme de asalt pentru România, tunuri pentru Thailanda

    Societăţile de armament din Cugir subordonate companiei de stat Romarm par să aibă viitorul asi ...

    „Lotul“ personalităţilor medaliate de Regele Mihai

    Fostul tenismen Ilie Năstase, fostul premier Victor Ciorbea şi eseistul Mihai Şora s-au numărat ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole