Vosganian: Cetăţenii să aibă obligaţia să se reînscrie pe listele electorale permanente. Astfel vom avea şi cvorumul real

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varujan Vosganian
Varujan Vosganian

Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a postat un mesaj pe pagina sa de Internet în care susţine că o măsură eficientă prin care s-ar lămuri numărul real al alegătorilor este cererea în scris din partea fiecărui cetăţean de a fi reînscris pe listele electorale permanente.

„Înţeleg că sunt tot felul de suspiciuni privind disponibilitatea primarilor de a reactualiza listele. Că nu au interes, că sunt pedelişti şi vor ca să fie un cvorum cât mai mare pe ţară, că primesc fonduri în funcţie de populaţie, că, în felul ăsta, scade numărul parlamentarilor din judeţ etc.etc. (...)De aceea, cred că cea mai bună soluţie ar fi ca, în termen de treizeci de zile, fiecare cetăţean român să solicite în scris reînscrierea pe listele electorale. Astfel vom avea cvorumul real“, propune vicepreşedintele PNL .

Potrivit acestuia, această măsură ar însemna ca votul să fie exprimat doar de cei înscrişi pe listă, întrucât „astfel vom şti, cu certitudine, cine e viu şi cine nu, cine are actele de identitate expirate, cine e în Noua Zeelandă şi nici prin cap nu-i trece să voteze etc.etc“.

Referitor la românii din străinătate care doresc să voteze,Varujan Vosganian propune înscrierea pe listele electorale prin ambasade. „La aceasta să se adauge, ca o corecţie, listele cu persoanele care au interdicţie de a vota, în urma unor condamnări sau a unor diagnostice medicale, Şi cu asta am lămurit chestiunea“, conchide vicepreşedintele PNL.

Citeşte şi: Crin Antonescu rămâne preşedinte interimar

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite