De la vanzarea patrunjelului la pierderea virginitatii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt politicieni in frunte cu Emil Constantinescu si Victor Ponta i-au scarbit pe viitorii specialisti in comunicare

Politicienii nostri nu pot rezista tentatiei de a se face de bafta cu orice prilej, in orice loc si in fata oricarui tip de audienta. Sambata dimineata, in clubul Prometeus, opt actori pe scena politica, de toate culorile si de calibre diferite, au dezamagit, prin prestatia lor, cateva zeci de studenti la comunicare si relatii publice, stiinte politice, jurnalistica si drept, care-si doresc sa urmeze o cariera in marketingul politic. Organizata de agentia Red Apple, insotind concursul cu premii "Olimpiadele comunicarii", dezbaterea "Teme si strategii electorale pentru 2004" a fost transformata de tandemul Emil Constantinescu - Victor Ponta intr-o ieftina galceava politicianista, la care, pe alocuri, au participat cu forte, ce-i drept, mai reduse, Cristian Boureanu (PNL), deputatul PD Costica Canacheu, Simona Marinescu si Alexandru Sassu de la PSD, precum si taranistul marginalizat Dudu Ionescu. Proaspat revenit in viata politica, fostul sef al statului a avut, pe parcursul orei si jumatate de discutii, un discurs destul de agresiv, din care s-a putut lesne desprinde strategia pe care o preconizeaza pentru a-si arunca Actiunea Populara peste pragul de cinci la suta. Mai intai, profitand de prezenta in juriu a ziaristului Lucian Mandruta, Constantinescu si-a amintit de convingerile staliniste ale lui Silviu Brucan, dupa care a tintit catre PNL, de la care vrea sa smulga niscai voturi: "Cine aude de Theodor Stolojan si de Teodor Melescanu, isi aminteste de ministrii lui Iliescu si de nationalizarea valutei". Veniti sa auda lucruri noi, unii studentii au inceput sa caste, altii s-au repezit sa-si cumpere cafele si ape minerale de la bar. Politicienii nu s-au sesizat si au pornit sa toace, minute bune, subiectul Nicolae Mischie. Cel dintai tanar social-democrat, Victor Ponta, s-a simtit dator sa strecoare o nota de idealism in discutia "mercantila" despre vanzarea imaginii politicienilor si i-a luat apararea baronului de Gorj: "Dl. Mischie este un excelent comunicator, un foarte bun vanzator de imagine. Daca s-ar organiza alegeri uninominale la dansul in judet, ar castiga cu 90 la suta din voturi". Acelasi Ponta a respins atacurile lui Emil Constantinescu, tratandu-l pe ex-presedinte drept gafeur politic. Din ce in ce mai impacientati, studentii au comentat fara inhibitii: "Ceea ce am vazut astazi aici, vad in fiecare seara la televizor, atunci cand il deschid si imediat il sting", le-a aruncat politicienilor un tanar din Timisoara, care a continuat: "Noi vom fi vanzatori de imagine. Nu-mi place ceea ce spuneti, dar va trebui sa va vand pe piata politico-electorala, la fel cum am primit tema la facultate sa promovez patrunjelul, desi nu-l suport". Aici Victor Ponta si Emil Constantinescu s-au revoltat. Seful Corpului de control al premierului a opinat ca promotorii de imagine trebuie sa creada in mesajul pe care vor sa-l transmita clientii lor, iar fostul ocupant al Cotrocenilor s-a zborsit: "Nu vreau sa va mai aud spunand ca sunteti scarbiti de politica. Spuneti ca sunteti fecioare, dar nu sunteti, sau sunteti inca, dar, atunci cand veti veni sa lucrati cu noi, va veti pierde virginitatea! Fiindca asta e politica." Primul pas catre pierderea virginitatii politice a studentilor a fost deja facut. Dupa dezbatere, fiecare dintre politicieni a incaput pe mainile echipelor de viitori "geambasi" de imagine, care scarbiti sau nu de clientii lor, trebuie sa le promoveze mesajul pentru a castiga "Olimpiadele comunicarii".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite