Valeriu Tabără: Revenirea domnului preşedinte ar trebui să fie în proporţie de 99%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Tabără
Valeriu Tabără

Deputatul PDL Valeriu Tabără afirmă că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, are 99% şanse să revină la Cotroceni, potrivit RFI.

„În mod normal, revenirea domnului preşedinte, în conformitate cu legea şi cu Constituţia, la Cotroceni ar trebui să fie în proporţie de 99%, fără jocuri şi fără alte obstrucţionări care sunt pe punctul de a se face“, precizeză Valeriu Tabără.

Referitor la declaraţiile unor judecători de la CCR, Valeriu este de părere că sunt nişte „ieşiri anormale“.

„În primul rând, Curtea Constituţională, e adevărat că prin comportamentul din ultimele zile al unora din membrii ei, a dat înapoi şi poate ridica anumite semne de întrebare asupra unor decizii. Dar la baza deciziei stau totuşi legi şi legea de desfăşurare a referendumului este cea care stabileşte pragul electoral, pragul de prezenţă. Peste o astfel de prevedere nu se poate trece. O decizie a CC contrară sau o indecizie va arunca România în haos!“, explică deputatul PDL. Mai mulţi judecători de la CCR au declarat că au aflat din presă despre erata trimisă de Curte către Guvern, în care se precizează că, dintr-o eroare, un paragraf esenţial nu a fost introdus în decizia luată vineri, cu privire la referendum.

Citeşte şi: Judecătorul CCR Acsinte Gaspar: Ne vom reuni la începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite