"Este ca si cum am trece la catolicism"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepresedintele PD Cezar Preda a depus, ieri, motiunea "Romania puternica, Romania social-democrata", cu care va candida la presedintia Partidului Democrat. Motiunea lui Preda, care mai este

Vicepresedintele PD Cezar Preda a depus, ieri, motiunea "Romania puternica, Romania social-democrata", cu care va candida la presedintia Partidului Democrat. Motiunea lui Preda, care mai este sustinuta, printre altii, si de vicepresedintele PD Radu Berceanu, propune ca PD sa-si mentina doctrina socialdemocrata. Duminica a depus o motiune si actualul presedinte interimar al PD, Emil Boc, care doreste trecerea acestui partid la ideologia populara. Ieri, intr-o conferinta de presa, Preda si Berceanu au criticat dur intentia adversarilor lor de a schimba orientarea politica a partidului. "Nu se poate ca un grup din conducere sa ia partidul si sa-l duca dintr-o parte in alta, crezand ca acelasi lucru il va face si baza sau electoratul. Este ca si cum conducerea Bisericii Ortodoxe Romane ar decide sa trecem la catolicism, pentru ca majoritatea Europei apartine acestei religii", a afirmat Berceanu. El a sustinut ca o schimbare a doctrinei PD va afecta, in primul rand, credibilitatea partidului in fata electoratului. "Cand vine PSD la putere ii fura, cand vine PD, ii paraseste", a spus vicepresedintele PD, care a aratat ca, in 2003, PD a comandat un studiu privind optiunile politice ale populatiei, din care a rezultat ca 72% din cetateni "se pot incadra" in electoratul de stanga. Cezar Preda i-a mai amintit lui Emil Boc ca, recent, a sustinut in fata socialistilor europeni ca PD isi va pastra actuala doctrina, iar Radu Berceanu a intrebat, retoric, la ce foloseste inscrierea in PPE daca Uniunea Crestin Democrata din Germania se opune vehement aderarii Romaniei la UE.
Preda si Berceanu, singurii lideri care sustin motiunea social-democrata
Cezar Preda si Radu Berceanu si-au exprimat insa temerile ca, avand in vedere autoritatea celor care sustin reorientarea catre ideologia populara, vor avea probleme sa-si sustina propria motiune in fata Conventiei Nationale. Potrivit unei modificari a statutului PD, din 2002, pentru a sustine o motiune in fata Conventiei este nevoie de sprijinul a cel putin zece organizatii judetene. O organizatie judeteana poate sustine doar o singura motiune. Pana in prezent, din 47 de presedinti de organizatii locale ale PD (40 de judete, Bucuresti si cele sase sectoare), 34 sustin motiunea lui Boc. Doar doi lideri de organizatie - Preda si Berceanu, care cumuleaza aceste functii cu cea de vicepresedinte - au semnat motiunea social-democrata. "Am simtit barajul. Este clar ca s-a folosit autoritatea pentru a aduce majoritatea la ordin", a recunoscut Preda atunci cand a vorbit despre lista de sustinatori ai motiunii sale. El a spus ca a discutat cu echipa adversa - Emil Boc, Adriean Videanu si Vasile Blaga - si i-a "rugat" ca, la Conventia Nationala din 26 iunie, sa existe o dezbatere asupra viitorului partidului. Cele doua motiuni sunt insa unite de un element comun: ambele sustin candidatura lui Traian Basescu la Presedintia Romaniei, la alegerile care vor avea loc tocmai in 2009. In plus, ieri, Berceanu a recunoscut ca, sambata, a fost la Palatul Cotroceni, unde a discutat cu Basescu despre situatia din PD. Si grupul Boc-Videanu-Blaga a trecut pe la Cotroceni cu o zi inainte de a depune propria motiune.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite