Traian Băsescu în direct de la Cotroceni: "România nu are nevoie anul acesta de niciun euro de la FMI sau UE"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a fost invitatul unei "Ediţii Speciale", difuzată de televiziunea publică. Preşedintele României a vorbit despre situaţia din sănătate, despre eşecul PETROM,  regionalizare, dar şi bacalaureat.

Una din declaraţiile de început ale lui Traian Băsescu a fost : "Vom contuinua acţiunile din vămi pentru a se stârpi corupţia."

Despre situaţia din SĂNĂTATE. "Reforma în sănătate a început. S-au închis nişte spitale care doar consumau şi nu ofereau cetăţenilor nimic. Însă marea problemă este controlul costurilor. Am ajuns să consumăm cantităţi uriaşe de medicamente. Trebuie să terminăm cu risipa. Vom da pentru spitale 300 de milioane care vor fi administrate de spitale acolo unde trebuie, unde este nevoie", a declarat preşedintele vorbind despre controlul costurilor în sănătate.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR 1, că ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS "ori se înţeleg" şi "pun ordine în cheltuieli", ori pleacă de la cele două instituţii, el menţionând că a avut o discuţie cu premierul şi va trebui găsită o soluţie "foarte rapid", asta însemnând după începerea activităţii parlamentare, adică în septembrie.

Despre vânzarea acţiunilor PETROM. "A fost un eşec. Pentru noi a fost ,nu ce mi-am dorit, dar soluţia corectă. Vă pot spune că preţul recomandat a fost să vindem o acţiune, cu 0,33 lei, situaţie în care s-ar fi vândut acţiunile Petrom fără problem chiar cu 0,35. Guvernul nu a cerut 0,370 lei. Nu suntem situaţia în care să vindem la orice preţ, în care să vindem în disperare pentru că nu avem bani de pensii sau de salarii. Se va relua la momentu potrivit, dar anul acesta nu se poate relua. E prima operaţiune de acest gen pe care o facem şi poate pachetul a fost prea mare, cam de jumătate de miliard", a mai spus Traian Băsescu.

Despre acordul cu FMI. "România nu are nevoie anul acesta de niciun euro de la FMI sau UE. Am avut întâlnirea cu delegaţia Fondului, a Uniunii şi a Băncii Mondiale pentru că au terminat evaluările de etapă. Franks a apreciat că s-au îndeplinit toate obiectivele pentru trimestrul întâi. Avertisment pentru miniştrii legat de absorbţia fondurilor europene: Evaluarea fiecărui minister e problema premierului. Am cerut de la finanţe situaţia investiţiilor şi eu sunt mulţumit de utilizarea banilor pentru investiţii. E pentru prima dată când în luna mai contrucţiile au trecut pe plus. Ministerul Dezvoltării a cheltuit 85%. Sunt mulţumit de faptul că au cheltuit banii. Pentru anul acesta, bag mâna în foc că nu vom lua vreun euro de la Fond", a spus preşedintele Traian Băsescu.

Preşedintele României a adus în discuţie şi necesitatea creării unui minister care să se ocupe de administrarea fondurilor UE: "Structurile de plăţi, de control trebuie puse în legătură cu Guvernul. Acest control trebuie să aibă independenţă, dar şi forţă. Trebuie sa fie un om credibil la Bruxelles, care poate să conducă o structură şi să gestioneze banii europeni. Ştiu cine va fi, e convenit cu premierul".

Despre REGIONALIZARE Regionalizarea nu poate fi sacrificată pentru interesele unora. "Ţara asta are 22 de milioane de români, iar unguri sunt doar 1,5 milioane. Nu pot sacrifica interesele majoritarilor pentru interesele unora, fie că-i cheamă Lajos, Ion sau Gheorghe. România are interese mai mari decât interesele lor mărunte. Am conştiinţa împăcată că am spus că trebuie făcut! Asta arată cât de mici sunt politicienii români. Nu eu dau formula totală, dar formula cu cele 8 este foarate bine analizată. Au fost studii serioase pe ele. Eu ca şef al statului nu pot să le fac, trebuie să le facă partidele".

Despre MINISTERUL DE INTERNE "Am încredere în astfel de structură a statului, dar Ministerul de Interne nu este performant din cauza calităţii unora. Ai auzit de restructurare în poliţie?! Îmi mai pun o oarecare speranţă în Igaş! repet: îmi mai pun o oarecare speranţă în Igaş, însă cel care poate iniţia o remaniere este premierul! Ministerul de interne trebuie restructurat. Academia de Poliţie ia sute de ciopii anual, ca să ţină nişte catedre şi apoi îi varsă direct în sistem. Trebuie să-i primeşti în Ministerul de Interne, însă nu mai avem nevoie de atâţia poliţişti! Ce mi-aş dori este ca această restructurare să se facă pe competenţe, pe activitatea poliţiştilor. Să nu rămână rudele la contabilitate, la logistică...Restructurarea este un moment de alegere a oamenilor de calitate".

Despre BACALAUREAT "Dacă citiţi raportu educaţiei, asta era evaluarea de acum 3 ani. S-a tergiversat mult aplicarea legii. Marga a fost un mare eşec. Desfiinţarea liceelor profesionale a fost o mare eroare. Şi acum vedem rezultatele. Trebuie aplicată noua lege cu toate fermitatea!
Să sperăm că în toamnă copiii să ia bacaluareatul, dar trebuie să înţeleagă că nu se mai poate lua bacalaureatul copiind. În plus, trebuie să avem şi dascăli pregătiţi! Examenul de titulaizare a arătat că doar 30% se califică să fie profesori. Cadrele didactice sunt cei mai bine plătiţi pe ora de lucru!"

Întrebat ce medie a avut la examenul de bacalaureat, Traian Băsescu a declarat că nu a avut o notă prea strălucită. "Nu-mi aduc aminte exact, dar nu am fost absolvent cu 10, a fost undeva pe la 7,40-7,50!"

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite