Discuţii între Băsescu şi Boc, înaintea şedinţei de Guvern privind fondurile UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României, Traian Băsescu, a discutat cu premierul Emil Boc, la sediul Guvernului, înainte de şedinţa privind fondurile europene pe care şeful Executivului o va avea cu miniştrii.

În cadrul unei reuniuni de la Palatul Victoria, din Capitală, va fi analizat, astăzi, stadiul absorbţiei fondurilor UE, a precizat prim-ministrul. El a adăugat că monitorizarea procesului de atragere a banilor europeni va continua pe perioada verii.

"Absorbţia fondurilor europene este un obiectiv aflat permanent sub observaţia Guvernului, chiar mâine (joi-n.r.) vom avea încă o şedinţă pe absorbţia fondurilor europene, astfel încât pe perioada verii nimeni să nu ia piciorul de pe pedala acceleraţiei", a declarat Emil Boc, citat de Mediafax.

Miniştrii cabinetului Boc au anunţat că discută, astăzi, situaţia absorbţiei fondurilor europene în primele şase luni ale acestui an. Reuniunea comitetului interministerial pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor comunitare va începe la ora 15.00, la sediul Guvernului.

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut miniştrilor, în iunie, să se gândească dacă mai pot face parte din Guvern după prima jumătate a anului, în cazul în care datele care vor fi analizate pentru primul semestru vor indica un nivel redus al absorbţiei fondurilor UE şi al investiţiilor în domeniile pe care le gestionează.

El a arătat că modul în care sunt realizate investiţiile finanţate inclusiv din fonduri UE ar trebui să reprezinte principalul reper pentru miniştri în a considera dacă mai pot face parte dintr-un guvern.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite