72 la suta dintre romani n-au nici un interes fata de politica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri, Uniunea PSD+PUR ar obtine 43% din voturi, iar Alianta D.A. 38%, arata un sondaj de opinie efectuat de Gallup Romania, la cererea Fundatiei pentru o

Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri, Uniunea PSD+PUR ar obtine 43% din voturi, iar Alianta D.A. 38%, arata un sondaj de opinie efectuat de Gallup Romania, la cererea Fundatiei pentru o Societate Deschisa (FSD). Potrivit sondajului - in care, ghinion, totalul procentajelor partidelor este de 101%! - PRM ar beneficia de doar 13% din voturi, UDMR de 4%, iar restul partidelor nu ar obtine mai mult de un procent. Odata cu apropierea alegerilor, numarul celor nehotarati este in scadere, fiind de doar 24%, in timp ce doar - incredibil! - 5% din persoanele intervievate au declarat ca nu voteaza. Sondajul, pentru alcatuirea caruia au fost chestionate 1800 de persoane, a fost realizat in perioada 27 septembrie-15 octombrie si s-a suprapus cu momentul retragerii lui Theodor Stolojan, care a parasit la 2 octombrie competitia pentru mandatul de sef al statului. Drept urmare, din rezultatele finale ale sondajului a fost scoasa intrebarea referitoare la votul pentru candidatii la functia de presedinte al Romaniei. Presedintele Asociatiei Pro Democratia, Cristian Parvulescu, care a prezentat o parte din datele acestui barometru de opinie, a aratat ca s-a constatat o crestere a voturilor in favoarea Aliantei D.A. dupa momentul retragerii lui Stolojan. Pentru PRM si UDMR, evenimentele din interiorul Aliantei D.A. nu au produs efecte. Totusi, Parvulescu a insistat pe faptul ca "nu putem vorbi de o analiza" pe datele de dinainte si de dupa Stolojan si nu este clar cat de mult au fost influentate rezultatele sondajului de anuntarea candidaturii lui Traian Basescu.
Prezidentiabilul Basescu, mai bun ca premier decat prezidentiabilul Nastase
In ceea ce priveste persoana cea mai potrivita pentru a fi viitorul prim-ministru, 51% din cei intervievati nu stiu ce sa raspunda. Cei care au raspuns totusi, l-au indicat in proportie de 19% pe Mircea Geoana, 9% pe Traian Basescu, 5% pe Stolojan, 5% pe Nastase si doar 1% pe Calin Popescu Tariceanu. PSD sta cel mai bine la capitolul incredere, beneficiind de 27% din optiuni, in timp ce, insumat, Alianta D.A., PNL si PD detin increderea a 22% din electorat. Interesant este si faptul ca 31% din cei intervievati considera ca PSD reprezinta "cel mai bine" interesele celor foarte bogati, in timp ce doar 4% spun ca Alianta PNL-PD ii reprezinta pe acestia. Doar 13% cred ca PSD ii reprezinta pe cei saraci, la acest capitol pe locul doi fiind PRM, cu 8%. In orice caz, acest barometru arata ca, in prag de alegeri, foarte putini cetateni romani sunt interesati de politica. 72% dintre subiectii sondajului sunt putin, foarte putin sau chiar deloc interesati de viata politica la nivel national, doar 21% fiind pasionati mult sau foarte mult de acest subiect. O posibila explicatie a acestui dezinteres ar fi opinia ca cetateanul nu poate influenta deciziile politice, aceasta parare fiind impartasita de 83% din respondenti.
Coruptia - piatra de gatul Puterii
Un procent zdrobitor din populatie, 62%, crede ca in ultimii patru ani coruptia a crescut, 23% din acestia apreciind ca Guvernul este responsabil de aceasta situatie. Doar 6% din cei intervievati apreciaza ca acest fenomen a scazut. De altfel, in acest domeniu se acumuleaza cele mai multe critici la adresa activitatii Guvernului, 77% respondenti fiind foarte nemultumiti sau nemultumiti. La fel de multi romani sunt nemultumiti de activitatea Guvernului in vederea asigurarii unor locuri de munca, 74% nu sunt multumiti de politica Executivului referitoare la nivelul de trai, iar 69% de cea privind sanatatea. In schimb, romanii privesc cu seninatate intrarea in Uniunea Europeana: inainte de integrare, 34% din ei nu sunt ingrijorati de nimic din acest proces. Pe de alta parte, 29% din cei intervievati nu sunt insa atrasi de nimic la UE, 16% asteapta o viata mai buna, iar 9% vor sa se bucure de libera circulatie a persoanelor. De altfel, 12% din respondenti au de gand ca, in urmatoarele 12 luni, sa plece in strainatate pentru a-si cauta un loc de munca, iar 11% spun ca, daca ar avea posibilitatea sa aleaga tara in care traiesc, nu ar alege in nici un caz Romania. In perspectiva integrarii, cel mai tare ii sperie pe romani alinierea preturilor la nivelul celor din UE, 14% fiind ingrijorati de aceasta problema, in timp ce abia 3% considera ca nu suntem pregatiti pentru aderare. Doar doua procente din populatia Romaniei mai crede, in octombrie 2004, ca odata cu intrarea in UE ne vor cumpara strainii si vom deveni sclavii acestora.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite