şeful statului promite sprijin pentru minoritatea românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, ieri, că a convenit cu omologul său ucrainean, Victor Iuşcenko, ca românii din Ucraina să beneficieze de aceleaşi drepturi pe care le are şi

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, ieri, că a convenit cu omologul său ucrainean, Victor Iuşcenko, ca românii din Ucraina să beneficieze de aceleaşi drepturi pe care le are şi minoritatea ucraineană din România. "Am stabilit că drepturile pe care le are minoritatea ucraineană în România să le aibă şi minoritatea română în Ucraina. Vreau să cred că, aşa cum eu o să-mi respect cuvântul faţă de preşedintele Iuşcenko, şi puterea de la Kiev îşi va respecta angajamentele faţă de mine", a spus Băsescu, în aplauzele locuitorilor de etnie română din localitatea Voloca, de lângă Cernăuţi. Băsescu a venit în această localitate pentru a vizita o biserică românească şi a fost aşteptat, la intrarea în biserică, de câteva zeci de locuitori. Ulterior, la Universitatea din Cernăuţi, preşedintele României a reluat anunţul referitor la drepturile de care ar urma să beneficieze etnicii români din această regiune. "Vreau să asigur că marele câştigător veţi fi dumneavoastră", le-a spus el liderilor comunităţii româneşti din Cernăuţi. Unul din drepturile pe care Băsescu a sugerat că ar trebui să-l aibă românii din Ucraina ar fi cel de reprezentare în parlamentul de la Kiev.
şeful statului român a arătat că în parlamentul ţării sale există 19 reprezentanţi ei minorităţilor naţionale, unii dintre ei fiind aleşi cu doar câteva mii de voturi. Preşedintele Traian Băsescu a încurajat comunitatea română din Ucraina, afirmând că, în prezent, România are capacitatea financiară de a o ajuta. "Vreau să mai ştiţi că România a depăşit perioada în care era un stat în dificultate. România este stat membru NATO de câţiva ani şi, la 1 ianuarie 2007, vom fi în Uniunea Europeană. Avem resurse financiare să ne facem programele de acasă şi, în acelaşi timp, să-i susţinem pe românii din afara graniţelor", a susţinut Băsescu.
El a promis că va mai veni chiar în acest an la Cernăuţi, pentru a vedea dacă cele stabilite în legătură cu minoritatea română vor fi respectate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite