18.000 de salariaţi ai MAI vor fi disponibilizaţi în 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igaş Constantin Traian, ministrul Administraţiei şi Internelor
Igaş Constantin Traian, ministrul Administraţiei şi Internelor

Bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) pentru anul 2011 a fost avizat, joi, în cadrul comisiilor reunite de apărare şi ordine publică din Parlament şi reprezintă 1,38% din PIB.

Conform documentului avizat, bugetul este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, acesta prevăzând şi disponibilizarea a 18.000 de angajaţi în anul 2011, în două etape, anunţă Mediafax.

Conform sursei citate, în prima parte a anului viitor vor fi disponibilaze 7.900 de persoane, iar în a doua parte a anului 10.000 de angajaţi ai MAI vor fi disponibilizaţi.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a precizat că, în acest moment, nu se poate discuta de nicio cifră, deoarece nu s-a făcut o analiză. „Este o cifră interpretată greşit, nu putem discuta aşa ceva. Nu puten discuta de nicio cifră până nu avem o analiză“, a spus Igaş.

În schimb, deputatul PSD Marian Săniuţă a arătat o foaie din care reiese numărul propus pentru disponibilizări. „Se vede clar reducerea de posturi pentru trimestrul unu şi pentru trimestrul al doilea. Acestea, adunate, dau aproape 18.000 de posturi de lucrători de poliţie care se vor reduce în anul 2011“, a spus Săniuţă.

Conform membrilor PNL şi PSD, cele două partide au votat împotriva acestui buget, deoarece această reducere ar agrava şi mai mult situaţia dificilă care este pe combaterea criminalităţii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite