Peste 10.000 de români îşi aşteaptă dreptatea de la CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Împotriva Rusiei sunt 19.300 de sesizări, iar alte 9.000 provin din Turcia Pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) se aflau, la începutul anului 2007, nu mai puţin de

Împotriva Rusiei sunt 19.300 de sesizări, iar alte 9.000 provin din Turcia

Pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) se aflau, la începutul anului 2007, nu mai puţin de 10.850 de cazuri din România, se arată în raportul anual al CEDO, publicat acum două zile.

Plângerile referitoare la ţara noastră ocupă 12,1% din toate sesizările aflate pe rolul acestei instanţe. Doar împotriva Rusiei se înregistrează mai multe plângeri - 19.300 de cazuri -, iar Turcia, cu 9.000 de sesizări, este pe locul trei. Din nenumăratele plângeri depuse la CEDO, această instanţă a reuşit, în 2006, să identifice 64 de cazuri din România în care s-au constatat încălcări ale convenţiei drepturilor omului. În mod previzibil, majoritatea, respectiv 39, s-au referit la încălcarea dreptului de proprietate.

În alte 24 de cazuri, CEDO a constatat încălcarea dreptului la un proces corect, iar patru cazuri s-au referit la dreptul la viaţa privată şi de familie. Printre exemplele referitoare la România, prezentate în raportul anual al CEDO, se află cazul Filip, în care reclamantul a fost trimis în mod nejustificat într-un spital de psihiatrie.

Macovei: Puneţi bani în Fondul Proprietatea

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg urmează să se pronunţe, în 2007, asupra a 180 de reclamaţii tip cazul Brumărescu. În urma modificărilor aduse Legii 10 privind imobilele naţionalizate, CEDO a constatat că noua legislaţie a României prevede că păgubiţii, în urma naţionalizărilor caselor lor, au dreptul la o indemnizaţie la valoarea pieţei, dacă nu li s-a restituit imobilul, adică o compensaţie în participaţii la un fond de investiţii, respectiv Fondul Proprietatea. CEDO a stabilit recent, în mai multe decizii ale sale, că Fondul Proprietatea "nu funcţionează de o manieră în care să poată reprezenta indemnizaţii". Întrebat despre întârzierea despăgubirilor prin aceast fond, ministrul justiţiei, Macovei, a răspuns: "E datoria Ministerului de Finanţe să pună banii în Fondul Proprietatea. Vă rog să întrebaţi la Ministerul de Finanţe".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului are sediul la Strasbourg şi este un organism judiciar creat prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, semnată la Roma în 1950.

Într-o primă etapă, Curtea lucra în tandem cu Comisia Europeană, dar, pe măsura dezvoltării activităţii sale, în perioada anilor "80-"90 dependenţa de CE s-a redus simţitor.

CEDO are în componenţă 43 de judecători, printre aceştia aflându-se şi profesorul Corneliu Bârsan.

Persoanele care se adresează Curţii trebuie să fi epuizat toate posibilităţile de a-şi găsi dreptatea la instanţele naţionale. CEDO, care din 1998 funcţionează în permanenţă, asigură respectarea de către statele părţi a obligaţiilor ce rezultă din Convenţie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite