PSD a decis: depune o moţiune, nu două

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta, preşedinte PSD
Victor Ponta, preşedinte PSD

Social-democraţii au decis să depună o singură moţiune de cenzură la angajarea răspunderii Guvernului, nu două, aşa cum anunţaseră până acum, a anunţat preşedintele PSD, Victor Ponta.

Liderul PSD a explicat că depunerea a două moţiuni ar fi cauzat confuzie, "oamenii nu ar fi înţeles foarte bine" mecanismele procedurale implicate şi nu ar mai fi ştiut "câte asumări sunt şi câte moţiuni".

El a precizat că PSD va depune la Birourile Permanente ale Camerei şi Senatului textul moţiunii, imediat după ce prim-ministrul Emil Boc îşi va angaja răspunderea.

Moţiunea, supusă votului la începutul săptămânii viitoare

Victor Ponta a precizat că, cel mai probabil, moţiunea de cenzură a social-democraţilor va fi citită miercuri în plenul reunit, urmând a fi supusă votului la începutul săptămânii viitoare.

Preşedintele PSD a menţionat că, în cazul în care această moţiune de cenzură nu va fi votată, social-democraţii vor mai iniţia una, în această sesiune, legat de Legea sistemului unitar de pensii, informează Mediafax.

Ponta a precizat, răspunzând unor întrebări, că nu va solicita ca votul la moţiune să fie cu bilele la vedere.

"Eu am încredere în parlamentarii noştri. Cine era de plecat, cine avea interese sau cine era şantajabil, a plecat. (...) Noi nu avem o problemă cu asta, poate alţii au. Cine se teme îşi ia măsuri de precauţie", a adăugat el.

Liberalii au precizat că vor vota moţiunea depusă de PSD.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite