Ponta: Decizia Universităţii Bucureşti este "politică"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că decizia Comisiei de etică a Universităţii Bucureşti, pe care a calificat-o drept "comisie ad-hoc" special pentru el, este "politică" şi că singura hotărâre recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică (ANCS).

"Potrivit Legii educaţiei fãcută de domnul Funeriu, singura decizie recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică, ANCS. Acea comisie s-a pronunţat definitiv, ieri, şi decizia ei arată că nu există plagiat. Facultatea de Drept a refuzat să încalce legea, iar ce se decide azi este o decizie politică, dovadă că nu am fost chemat niciodată să-mi exprim un punct de vedere. Atenţie! Este singura dată când nu am fost chemat, iar această comisie nu a funcţionat până acum niciodată. Este o comisie ad-hoc făcută special pentru mine", a spus premierul Victor Ponta.

Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti (UB) a hotărât că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, "prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele".

"Comisia îşi exprimă cu această ocazie serioase dubii privind calitatea actului de coordonare ştiinţifică în cazul analizat", se arată în raportul Comisiei de Etică.

Titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine, a hotărât joi Consiliul Naţional de Etică, organism care funcţionează pe lângă ANCS, subordonată Ministerului Educaţiei. De altfel, şi retragerea titlului de doctor ţine de competenţa ministerului.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite