La numaratoarea inversa pentru Europa au iesit 85 de angajamente restante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romania avea, la 31 mai 2005, 85 de angajamente restante in procesul de integrare europeana, se arata intr-un raport al Ministerului Integrarii Europene (MIE) prezentat, ieri, parlamentarilor din

Romania avea, la 31 mai 2005, 85 de angajamente restante in procesul de integrare europeana, se arata intr-un raport al Ministerului Integrarii Europene (MIE) prezentat, ieri, parlamentarilor din Comisia pentru Integrare Europeana. Cele mai multe restante, in numar de 64, erau la sectiunea referitoare la implementarea acquis-ului comunitar. Nu s-a reusit realizarea unui grad minim de 85% de incasare a facturilor emise de Termoelectrica si de centralele termice externalizate din Termoelectrica, Guvernul nu a aprobat Planul de actiuni pentru consolidarea mediului de afaceri si nu au fost finalizate lucrarile de reabilitare la calea ferata Bucuresti-Constanta (in valoare de 594 milioane de euro). in plus, sistemul educational nu a fost adaptat la nevoile pietei muncii, nu a fost diminuat abandonul scolar timpuriu si nu s-a adoptat proiectul de lege privind instantele militare. La capitolul privind criteriile politice, MIE recunoaste restante in asigurarea transparentei in exercitarea profesiei de magistrat si prevenirea coruptiei, nefiind monitorizata publicarea declaratiilor de avere si interese ale magistratilor. Ministerul mai arata ca nu au fost simplificate procedurile judiciare pentru a se evita supraaglomerarea curtilor. Foarte multe restante se refera la protectia minoritatilor si in special la minoritatea roma. Romania nu a constituit un grup de lucru pentru reprezentarea femeilor rome si nu a facilitat accesul acestora la implementarea politicilor publice destinate minoritatii din care fac parte.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite