Băsescu la Chişinău. Cum aducem Moldova în UE?

Ca şi în mandatul precedent, preşedintele Băsescu îşi începe activitateainternaţională cu o vizită la Chişinău.

Un semn de continuitate, deşi situaţiile politice sunt diferite. În 2005, la putere în Republica Moldova se afla Vladimir Voronin. Părea începutul unei prietenii sau măcar al unei relaţii pragmatice, mai ales că preşedintele moldovean, în semn de curtoazie, îi trimitea omologului său de la Bucureşti un număr impresionant de sticle de vin.
 
Drept este că nici partea română nu a rămas datoare. În mediile diplomatice şi politice româneşti se spune că, după alegerile din martie 2005 din Republica Moldova, sprijinul acordat de Partidul Popular Creştin Democrat condus de Iurie Roşca, vital pentru obţinerea celui de-al doilea mandat prezidenţial de către Voronin, a venit în urma recomandărilor de la Bucureşti.

Dar aste este deja istorie, ca şi deteriorarea gravă a relaţiilor româno-moldoveneşti din ultimii ani ai regimului Voronin. Ca şi căderea în ridicol a partidului lui Iurie Roşca.
 
Acum, cu o nouă conducere politică la Chişinău, mult mai determinată în a o apuca pe drumul reformelor şi europenizării, lucrurile arată promiţător.

Dinspre Bucureşti, agenda pare neschimbată. România se doreşte principalul sprijinitor al Republicii Moldova în drumul ei ( lung, sinuos şi incert, până la urmă ) de aderare la Uniunea Europeană. În plus, preşedintele Băsescu a ţinut ca, înainte de plecare, să afirme, din nou, că relaţia cu Moldova reprezintă proiectul său ”de suflet”.
 
O declaraţie frumoasă, care înainte de a le încălzi sufletele pro-românilor din stânga Prutului este primită cu simpatie aici, în România.

Dar dacă preşedintele român chiar şi-a pus în gând să facă din ţara noastă principalul vehicul pentru aderarea Moldovei la UE, atunci vizita de la Chişinău nu este decât un moment simbolic.
 
Iar lucrul la această cauză minunată e de-abia la început. România are mult de lucrat la Bruxelles şi la Strasbourg, pentru a convinge instituţiile europene de necesitatea continuării extinderii. Asta, într-un moment în care Europa pare obosită de atâtea extinderi şi îşi propune să lucreze mai mult la consolidarea propriilor instituţii. Când dosarul turc rămâne într-un stadiu incert, deschiderea unui nou ”front” al extinderii devine o chestiune extrem de complicată.
 
Dar înainte de a obţine succesul în instituţiile europene, diplomaţia română are enorm de lucrat în marile capitale europene. La Paris şi la Berlin, acolo unde Rusiei i se acordă o atenţie specială. La Londra. La Roma, acolo unde există temerea că ridicarea vizelor pentru moldoveni va aduce un nou flux de imigranţi. Şi,bineînţeles, la Moscova. România trebuie să convingă marii jucători ai regiunii că înglobarea Moldovei în Uniunea Europeană nu reprezintă un gest de ostilitate faţă de Rusia.
 
Dacă vrem să avem succes, politica noastră faţă de Republica Moldova, axată pe declaraţii exaltate şi pe atacuri voalate sau directe faţă de Moscova trebuie să înceteze. Referirile la Pactul Ribbentrop-Molotov sau planurile de acordare a unui milion de cetăţenii româneşti pentru moldoveni – vânturate nu demult de preşedintele Băsescu – trebuie date uitării. Primite prost în capitalele occidentale, ca să nu mai vorbim de Moscova, asemenea declaraţii fac rău, până la urmă, chiar Republicii Moldova.
 
Timpul declaraţiilor electorale a trecut. Pentru a avea succesul dorit, România trebuie să joace în stil mare.
 
Nu în ultimul rând, România are mult de lucrat la ea acasă pentru Republica Moldova. Avem nevoie de un plan de expansiune culturală. Dar nu cu transporturi de cărţi vechi, ce ne prisosesc prin biblioteci şi le trimitem dincolo, ca unor rude sărace de la ţară. Şi nici cu manele. Ci cu produse culturale de vârf, cu universităţi şi, nu în ultimul rând, cu mass media.
 
Avem, bineînţeles, nevoie de proiecte economice majore. De interconectarea reţelelor de energie şi gaz, de exemplu. De schimbarea ecartamentului căilor ferate moldoveneşti după standardul european. De investiţii mari şi mici.

Trebuie, de asemenea, să convingem instituţiile europene că suntem noi înşine parteneri credibili, că putem reduce semnificativ corupţia şi birocraţia, că putem
duce până la capăt, în bune condiţii, proiecte majore cu finanţare europeană. De-abia atunci politica noastră în sprijinul Republicii Moldova va putea fi luată în
seamă acolo unde se iau marile decizii pe continent.
 
Şi mai e ceva: trebuie să le demonstrăm vecinilor noştri de peste Prut că suntem o ţară de succes. O ţară în care merită să trăieşti. Nu numai că ne va fi nouă mai bine. Dar aşa îi vom putea convinge şi pe foarte numeroşii sceptici şi pro-ruşi de acolo că România şi Uniunea Europeană reprezintă cu adevărat calea spre o viaţă mai bună.
 
Atragerea Republicii Moldova în UE este un proiect uriaş pentru România. Şi poate că acesta este proiectul de care aveam nevoie, după aderarea noastră.

Oare vizita preşedintelui Băsescu la Chişinău va pune, simbolic, piatra de la baza acestei construcţii uluitoare? Sau vom eşua iarăşi în declaraţii patriotarde şi  politicianiste, bune doar pentru campanii electorale?
 
Răspunsul nu îl vom avea în cele două zile ale vizitei. Ci în evoluţiile de după.