UPDATE Cererea PDL-ului de revocare a lui Geoană, respinsă pentru a treia oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană, preşedintele Senatului
Mircea Geoană, preşedintele Senatului

Conducerea Senatului a respins, pentru a treia oară, cerea PDL-ului de suspendarea a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al acestei camere a Parlamentului.

UPDATE 13.12: PDL-ul a pierdut diu nou în faţa lui Mircea Geoană

Cererea PDL-ului de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului a fost scoasă de pe ordinea de zi a Biroului Permanent. Este a treia oară când conducerea Senatului refuză supunerea la vot în plen a solicitării PDL-ului de revocarea alui Geoană

Onofrei (PDL): Se poate ajunge la situaţia ca Mircea Geoană să fie scos din sala Sentaului cu chestorii

Democrat-liberalul Orest Onofrei, secretarul Senatului, a declarat la Realitatea FM că, dacă Mircea Geoană va continua să blocheze demersul iniţiat de PDL de revocarea a sa din funcţie se va ajunge la scoaterea acestuia din sală de către chestori.

"Conform Regulamentului şi procedurilor, noi încercăm să punem pe ordinea de zi şi Biroul Permanent aprobă. Dacă nu, solicităm în plen acelaşi lucru pe care l-am făcut şi săptămâna trecută. Nu se poate ca preşedintele Senatului să blocheze activitatea la nesfârşit", a explicat senatorul PDL.

Secretarul Senatului a precizat că în camera superioară a Parlamentului "avem subiectul în care Mircea Geoană, probabil născut sub zodia violet, se duce la vale şi mai se ţine de ce-a mai rămas".

Mai în glumă, mai în serios, Onofrei a precizat că se poate ajunge la situaţia ca Mircea Geoană să fie scos din sala Sentaului cu chestorii. "Până la urmă o să ajungem, conform Regulamentului, să punem chestorul să-l scoată afară din sală. Până la urmă, dacă altă soluţie nu există? Aşa ar trebui să facem. În Regulament scrie aşa, că o persoană care nu respectă Regulamentul şi tulbură şedinţa, chestorii îl poftesc frumos afară", a declarat acesta. "Dacă nu vrea să iasă (din sală, n.r.), ajungem ca-n Taiwan", a continuat democrat-liberalul în acelaşi ton glumeţ.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite