Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Geoană: Băsescu are un proiect a la Putin

10 martie 2010, 08:07 |  Autor: Cristina Sbîrn | 

Cuvinte cheie: mircea geaona, senat, traian basescu, proiect a la putin,

Mircea Geoană vede în Băsescu un "Vladimir Putin de România"

Mircea Geoană vede în Băsescu un "Vladimir Putin de România"

 

Fostul lider al social-democraţilor, Mircea Geoană, pe care PDL-ul înceară să-l lase şi fără funcţia de preşedinte al Senatului, a declarat, la Antena 3, că Traian Băsescu are "un plan a la Putin" de acaparare a întregii puteri.

Fostul candidat la preşedinţie a cărui vizită oficială la Moscova din timpul campaniei electorale a stârnit furtună pe scena politică a declarat că înlăturarea sa de la şefia Senatului este "neconstituţională şi neregulamentară".

"Orice încercare de schimbare a preşedintelui Senatului este neconstituţională şi neregulamentară", declarat Geoană, adăugând totodată că "Nu Constituţia este cea care să-l oprească pe Băsescu şi pe ai lui".

Geoană a declarat că preşedintele Traian Băsescu are un "proiect a la Putin". "Se doreşte amputarea singurei platforme politice prin care Opoziţia se poate exprima (prin înlăturarea sa de la preşedinţia Senatului", crede fostul preşedinte al formaţiunii social-democrate.

 

Fostul preşedinte al PSD a precizat că nu va supune votului plenului Senatului solicitarea PD-L pentru revocarea sa.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole