O lege strâmbă

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii funcţionează de şapte ani - din bani publici - în baza unei legi care, în pofida modificărilor ce i-au fost aduse, stârneşte

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii funcţionează de şapte ani - din bani publici - în baza unei legi care, în pofida modificărilor ce i-au fost aduse, stârneşte nesfârşite controverse. Instituţia în sine a devenit mai cunoscută abia în vara acestui an, când i-au fost livrate dosarele de reţea ale unor personalităţi politice cu pretenţii de repere morale, gen Mona Muscă. Tot de atunci, membrii Colegiului CNSAS încearcă din răsputeri să creeze impresia că se supun numai legii şi propriei conştiinţe, acţionând ca o instanţă de judecată. Realitatea îi contrazice însă, la aceasta contribuind şi faptul că legea după care se conduc este lacunară. Deşi opinia publică nu manifestă un interes deosebit, la 16 ani de la evenimentele din decembrie 1989, faţă de deconspirarea foştilor informatori şi ofiţeri de Securitate, mulţi dintre români nu acceptă ideea că aceştia au rămas în structurile de conducere ale statului şi, mai ales, în parlament. Cu atât mai puţin pot admite, cetăţenii obişnuiţi, faptul că, după emiterea unei decizii de poliţie politică, CNSAS revine asupra hotărârii iniţiale şi îl absolvă de orice vină pe cel în cauză, ca urmare a depunerii unei contestaţii în baza aceleiaşi legi. Argumentul unor membri ai Colegiului, potrivit căruia prima oară iau "o decizie morală, de principiu", este ridicol. Se ştie că în sistemul de drept românesc legea se aplică "ad litteram", nefiind permisă nicio interpretare "morală" sau "de principiu". Definirea necorespunzătoare sau introducerea unor sintagme inutile, generatoare de confuzii, în Legea nr. 187/1999, precum cea de "poliţie politică", sunt erori - săvârşite cu intenţie sau fără - ce pot fi rapid îndreptate dacă există voinţă politică. Altfel, un demers ce s-a dorit a fi, cândva, unul moral va cădea definitiv în derizoriu.