Cătălin Predoiu vrea să-şi ia măsuri de siguranţă împotriva unei noii greve a magistraţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul interimar de externe, Cătalin Predoiu
Ministrul interimar de externe, Cătalin Predoiu

Programul de guvernare al noului Cabinet Boc prevede acordarea de prerogative sporite pentru ministrul Justiţiei prin care acesta să poată interveni în cazuri excepţionale de perturbare gravă sau întrerupere a actului de justiţie prin greve.

Astfel, documentul prevede desfiinţarea unităţilor de parchet fără un volum de activitate care să le justifice existenţa şi armonizarea competenţelor DNA şi DIICOT.

Societatea civilă, mai bine reprezentată în CSM

Acelaşi document presupune şi îmbunătăţirea capacităţii instituţionale a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin creşterea gradului de reprezentare a societăţii civile în Consiliu şi reprezentarea altor profesii juridice în CSM, cum ar fi profesia de notar, avocat, executor judecătoresc.

De asemenea, Executivul propune defazarea orarului de desfăşurare a şedinţelor Secţiilor, astfel încât acestea să nu se desfăşoare simultan.

Cochetăm cu ideea de puşcării private

În ceea ce priveşte Administraţia Naţională a Penitenciarelor, viitorul Guvern are în vedere efectuarea unui studiu privind privatizarea administrării structurilor de penitenciar.

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va fi reorganizat, de asemenea, pentru a se implementa o nouă procedură de înregistrare a comercianţilor, actelor şi faptelor de comerţ prin renunţarea la judecătorii delegaţi la registrul comerţului şi introducerea registratorilor comerciali, se prevede în document.

Noul guvern preia din programul de guvernare Croitoru


Cabinetul Crotoru avea patru obiective de guvernare în ceea ce priveşte justiţia, acestea fiind obţinerea de rezultate în lupta împotriva corupţiei, asigurarea stabilităţii şi coerenţei legislative, reducerea duratei proceselor şi îmbunătăţirea politicii de resurse umane din sistem. Aceleaşi obiective au fost trecute şi în programul de guvernare al Guvernului Boc din decembrie 2009.

În privinţa resurselor umane ale sistemului juridic, Guvernul promite reducerea deficitului de personal din instanţe şi parchete, precum şi degrevarea progresivă a magistraţilor de activităţile non-jurisdicţionale.

Pentru portofoliul Justiţiei a fost desemnat actualul ministru Cătălin Predoiu, fost liberal, astăzi independent.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite