Ministrul demisionar Ioan Rus: Mă întorc la Cluj cu un gust amar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Rus
Ioan Rus

Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus a declarat, astăzi, pentru Mediafax, că decizia de a-şi da demisia din fruntea MAI a fost cea mai potrivită, deoarece nu ar fi putut face ce îi cereau Traian Băsescu şi Crin Antonescu

„Intervenţia publică a domnului Crin Antonescu din seara zile de 7 august îmi întăreşte convingerea că decizia mea a fost cea mai potrivită. Am luat-o când am înţeles că nu pot să fac ceea ce atât Traian Băsescu, cât şi Crin Antonescu aşteptau de la mine. Unul să măresc listele electorale, altul să le micşorez. Este războiul lor. Eu am venit la minister pentru a face treabă şi am făcut, organizând din scurt alegeri şi referendum fără incidente“, a declarat Ioan Rus, care a mai precizat că se întoarce la Cluj cu un gust amar. 

„Plec acasă cu un gust amar, dar cu aceeaşi convingere: în politică bărbaţii au calea lor“, a mai declarat fostul ministru al Administraţiei şi Internelor.

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că fostul ministru de Interne Ioan Rus a minţit atunci când a invocat presiuni din partea sa şi că l-ar putea da în judecată pentru calomnie, însă are „altă treabă acum“.

„Ştiu următorul lucru, că fostul ministru de Interne a procedat incorect, că fostul ministru de Interne a minţit. Deci în momentul în care a ieşit şi şi-a dat demisia ieri (luni -  n.r.), şi-a dat demisia pentru că nu a fost demis, dar nu e treaba mea. În momentul în care a vorbit în public despre presiuni pe care le-aş fi făcut eu asupra domniei sale sau asupra MAI sau asupra oricui altcuiva, punându-mă pe acelaşi nivel cu Traian Băsescu, care îl ameninţase cu puşcăria, precizându-i şi durata în public, eu ştiu că în acel moment ministrul de Interne minte, că ministrul de Interne are de ascuns ceva, şi e foarte bine că ministrul de Interne a plecat. Dacă a plecat, sper că a plecat“,  a declarat preşedintele interimar  la Antena 3.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite