Boc: Condiţia reabilitării termice în cazul programului Prima Casă nu ţine de actul normativ, ţine de bănci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc, invitat la emisiunea Naşul a răspuns mai multor telespectatori şi s-a declarat nemulţumit de felul în care televiziunile private tratează chestiunile legate de Guvern.

Premierul Emil Boc, invitat la emisiunea Naşul de pe B1 TV, susţine că cei de la AVAS şi-au luat concediu medical, chiar că s-au dublat concediile medicale în ultimul an pentru a scăpa de Legea Salarizării.

"Ministru Sănătaţii lucrează la un proiect prin care să se elimine certificatele medicale abuzive. Doar cei care sunt bolnavi trebuie să îşi ia concediu medical", a mai spus premierul.

"Noi nu am cerut certificatul de reabilitare termică. O asemenea condiţie nu ţine de actul normativ, ţine doar de bancă", a spus Boc despre cererinţele băncilor din Timişoara pentru creditele acordate în programul Prima Casă.

"Procesul de reajustare, de corectare a abuzurilor face parte dintr-un proces de aducere la un punct normal şi de creştere a sumei pe care o primesc persoanele cu dizabilităţi", a declarat Boc ca răspuns la întrebarea unui telespectator.

"Din nefericire, televiziuni care trăiesc doar din preluarea unor eveniemnte, unele sunt deformate cu rea crediţă, alteori din lipsă de interes sau de informare. E important să vedeţi ce comunică primul ministru şi guvernul prin actele pe care le emite sau prin declaraţiile oficiale", a spus premierul despre televiziunile private din România.

"Oameni din guvern au încercat să intre pentru a face un anunţ important, dar au fost refuzaţi", a mai spus premierul despre televiziunile private de ştiri.

Premierul a mai spus că este profund incorect ca ANAF să blocheze conturile unor firme care au de primit bani de la stat. În acest sens, premerul a anunţat că va avea nişte discuţii cu ministrul Vlădescu pentru a pune la punct mecanismul compensării, mai ales în situaţii de criză.

Despre alegerile din Partidul Social Democrat, Emil Boc estimase că va fi ales preşedinte Mircea Geoană. "Eu credeam că o să iasă Mircea Geoană, dar Ponta nu este o surpriză. Nu am privit problema partidului raportându-ne la alţii. Trebuie să îţi joci cartea pe propria mână, indiferent de cine este în celălalt partid."

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite