Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Cum a lucrat Boc la CAP şi cum transformă informaţiile obţinute în sala de fitness în politică de stat

10 martie 2010, 07:16 |  Autor: Cristina Sbîrn | 

Cuvinte cheie: emil boc, CAP, ,

Premierul Emil Boc

Premierul Emil Boc

 

Şeful Guvernului a împrumutat din metehnele preşedintelui. Astfel că, de fiecare dată când are ceva de spus poporului, Emil Boc dă o fugă la televiziunea lui Dan Diaconescu. În această seară la OTV premierul a povestit cum a picat admiterea la Drept, cum a lucrat în perioada comunistă în CAP şi cum ajung informaţiile obţinute de la frizerie şi din sala de fitness politică de stat.

Din capitolul "amintiri din epoca de aur", premierul Emil Boc a povestit poporului cum a apărat în zilele Revoluţiei cu bâta sediul Primăriei din Cluj-Napoca şi cum a lucrat în CAP în vremurile vechiului regim. 

În decembrie 1989, fostul şi actualul premier era student în anul al IV-lea. "Mai mulţi colegi erau deja în faţa Armatei şi Poliţiei (Miliţiei n.r.), care făcuseră un zid şi, dintr-o dată, am auzit că se trage. Instinctiv, toţi ne-am aruncat pe unde am putut. (...) Lângă mine era un tânăr care avea un fâş roşu şi prin el ieşea sângele, o să ţin minte toată viaţa. (...) Se pare că gloanţele au fost trase în asfalt şi au ricoşat", a relatat şeful Executivului la OTV.

Boc a precizat că în zilele de 22 şi 23 decembrie, a păzit "cu bâta" sediul Primăriei din Cluj-Napoca şi a făcut parte dintrec cei care au reprezentat studenţii, până în 15 ianuarie 1990, în conducerea oraşului. "Stăteam cu bâta şi păzeam. Ce arme, de unde să avem arme?", a spus el. Boc a precizat că nu a cerut niciodată certificat de revoluţionar.

Boc are semne de întrebare privind Revoluţia "pe bune"

Totul mi se părea <pe bune>. Aveam impresia că este pornită o revoltă populară, o ură faţă de sistem. (...) Realitatea era însă alta, dar ce am perceput era o mişcare naturală a oamenilor de a schimba regimul. Acum însă am mult mai multe semne de întrebare decât atunci", a spus el.

A lucrat la CAP pentru că a picat la admitere la Drept

Primul minstru şi-a adus aminte şi de zilele în care a lucrat pe câmp la CAP, pentru că a picat examenul de admitere la Facultatea de Drept. A fost respins "primul sub linie", cu 8,71. Soluţiile după ratarea examenului, relatează el, erau fie un an şi şase luni de Armată, fie angajarea la CAP - alternativă care îi permitea să înveţe pentru examen după orele de muncă. "Am lucrat pe câmp, am luat baloţii şi i-am pus în tractor, am cosit dacă era nevoie". Şi pentru că istoria fusese eliminată  dintre materiile de la admitere, în cel de-al doilea an şi.-a încercat forţele la Facultatea de Istorie şi Filosofie, unde a intrat primul. În 1990, spune el, a dat admitere la Drept, unde a fost admis.

Cum devin informaţiile obţinute la frizerie politică de stat

Premierul a precizat că unele informaţii pe care le află la frizerie sau în sala de fitness sunt materializate în Guvern şi a povestit că a decis să modifice prevederile din Codul Fiscal referitoare la plata anticipată a impozitului în urma unei discuţi cu un om de afaceri, la sala de forţă.

"Să ştiţi că de la frizerie şi de la sala de fitness aflu lucruri foarte importante, chiar unele pe care le pot matarializa apoi şi în Guvern", a declarat Boc marţi, la OTV.

"Am mai mulţi prieteni acolo (la sala de fitness n.r.), mulţi dintre ei oameni de afaceri. Cu unul dintre ei, Bogdan, am discutat mai multe aspecte legate de mediul de afaceri. Acolo am discutat şi problema aceea, că se plăteşte anticipat impozitul pe profit, pentru că este o lege adoptată de Guvernul Tăriceanu, care a fost suspendată în 2009 şi care a intrat automat în vigoare în 2010. (...) Am aflat-o, am discutat-o la Finanţe şi am convenit că modificăm Codul Fiscal", a relatat el.

Prim-ministrul a anunţat, în 2 martie, că măsura plăţii anticipate a impozitului pe profit nu va fi introdusă în acest an, scutirea urmând să fie menţinută şi în 2010 prin modificarea Codului Fiscal.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    TVR, jucăria tuturor

    Mircea Vasilescu

    ANAF a blocat conturile TVR. Conducerea TVR spune că instituţia nu-şi mai poate continua activitatea. Şi noi, telespectatorii?...

    Când buna-credinţă este suspendată

    Grigore Cartianu

    Recunosc că, deşi de-a lungul vremii n-am reuşit să capăt prea multă încredere în domnul Victor Ponta, i-am întâmpinat venirea la Guvern cu speranţe vecine cu naivitatea.

    Altceva

    Radu Calin Cristea

    Participant, până de curând, la curse de automobilism sportiv şi chiar câştigător al mai multor concursuri, Victor Ponta a fost descalificat de minţile sedentare din PDL, în frunte cu Traian Băsescu, care l-au considerat un „imatur": cum să laşi Guvernul, au exclamat Băsescu & curtea, pe mâna unui „copilot imatur" !?

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole