Guvernul „îngroapă” statutul minorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Priorităţile legsilative ale UDMR sunt „sabotate" de Cabinetul Boc. Potrivit unui document transmis azi de Executiv conducerii Parlamentului, statutul minorităţilor naţionale nu figurează printre obiectivele imediate ale echipei guvernamentale.

Pe lista priorităţilor legislative ale Executivului, prezentată azi în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, statutul minorităţilor naţionale figurează la punctul 43, mult după ratificarea unor tratate internaţionale. Termenul de finalizare a legii minorităţilor este, potrivit listei Guvernului, decembrie 2011.

În schimb, noul proiect de lege privind asistenţa socială promovat de ministrul muncii Sebastian Lăzăroiu este plasat în topul listei. Statutul minorităţilor naţionale, care zace în Parlament din 2005, este una dintre cerinţele UDMR, proiectul fiind declarat drept prioritate şi în protocolul de guvernare semnat de liderii coaliţiei. De altfel, înţelegerea dintre PDL şi UDMR stabilea ca legea să fie adoptată de Camera Deputaţilor la sfârşitul sesiunii parlamentare trecute.

„UDMR va fi şi toamna aceasta la mâna PDL pentru că prioritatea sa privind statutul minorităţilor va fi din nou amânată şi va constitui un mijloc de presiune al democrat-liberalilor asupra Uniunii şi în anul electoral 2012", a declarat pentru „Adevărul", chestorul Camerei Deputaţilor, liberalul Dan Motreanu.

Tot ieri, la insistenţele UDMR, conducerea Camerei Deputaţilor a respins solicitarea Comisiei juridice de a lucra în paralel cu plenul, în condiţiile în care deputaţii - jurişti ar trebui să dezbată şi revizuirea Constituţiei.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite