Un consilier PRM si-a caftit colegii din PSD plus o secretara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un consilier local PRM din comuna constanteana Mereni este cercetat de politisti, dupa ce, luni dupa-amiaza, in plina sedinta a Consiliului local, ar fi batut doi consilieri PSD si pe secretara

Un consilier local PRM din comuna constanteana Mereni este cercetat de politisti, dupa ce, luni dupa-amiaza, in plina sedinta a Consiliului local, ar fi batut doi consilieri PSD si pe secretara Primariei, care, in urma loviturilor, a ajuns la spital. Politistii din Mereni afirma ca Stefan Radulescu a avut mai multe obiectii la un proiect SAPARD, reclamand nereguli, insa consilierii PSD le-au respins, scandalul degenerand. Dupa ce ar fi fost injurat de consilieri ai PSD, Stefan Radulescu a sarit la bataie, lovindu-l cu pumnul si scuipandu-l pe consilierul PSD Ion Gheordunescu, in ajutorul caruia a sarit fratele sau, Vasile Gheordunescu, si el consilier PSD. In invalmaseala creata in sala, in tipete, injuraturi si pumni impartiti in stanga si in dreapta, secretara Primariei, Maria Iancu, sora consilierilor Gheordunescu, a fost lovita de Stefan Radulescu si, in cadere, s-a lovit cu capul de coltul mesei din sala de sedinta. Maria Iancu a fost transportata imediat la Spitalul de Urgenta din Constanta, unde a primit ingrijiri medicale, fara a ramane internata. Ea sustine ca nu este prima data cand consilierul Radulescu o agreseaza. Stefan Radulescu este vicepresedintele Organizatiei PRM Mereni si candidat la functia de primar pentru alegerile locale din 2004. Presedintele Organizatiei judetene a PRM Constanta, Radu Comanici, a declarat ca va propune suspendarea din functie a consilierului Radulescu: "Indiferent ca cineva te injura sau te jigneste, nu ai voie sa-ti faci dreptate cu pumnii, mai ales ca este vorba si de o femeie".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite