Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Senatorii PDL cer accesul presei la audierea senatorului Cătălin Voicu /Tony Greblă: Trebuie să votăm

20 martie 2010, 20:31 |  Autor: Cristina Sbîrn | 

Cuvinte cheie: comisia juridica, catalin voicu, audiere, ,

Senatorul PSD Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă

Senatorul PSD Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă

 

Senatorii democrat-liberali cer preşedintelui Comisiei juridice, social-democratul Toni Greblă, să permită accesul presei la audierea senatorului Cătălin Voicu, în prezent suspendat din PSD, în condiţiile în care prima şedinţă a acestei comsiii în cazul Vociu s-a făcut cu uşile închise

"Grupul senatorilor Partidului Democrat Liberal solicită public preşedintelui Comisiei Juridice din Senat, Toni Greblă, să permită accesul presei la audierea senatorului ex-PSD Cătălin Voicu. Senatorii PDL consideră că opinia publică trebuie să fie informată corect şi transparent asupra cazului Voicu, informaţiile din acest dosar fiind de interes public", se arată într-un comunicat al PDL semnat de liderul senatorilor democrat-liberali Traian Igaş.

Pe Aceeaşi Temă

Cătălin Voicu va fi audiat marţi de Comisia juridică, în contextul cererii DNA de avizare a arestării sale, fiind acuzat de trafic de influenţă. Mai multe stenograme din cazul Voicu au apărut în presă în ultimele zile. În transcriei apar nume grele atât din mediul politic şi juridic, cât şi din lumea afacerilor.

Senatorul PDL Iulian Urban a susţinut, joi, că raportul Comisiei juridice în cazul Voicu ar trebui finalizat până marţi, astfel că se putea renunţa la audierea lui Cătălin Voicu, pe care a catalogat-o drept "inutilă" şi a susţinut necesitatea ca toţi senatorii să aibă acces la referatul DNA, aminteşte Mediafax.

Cererea PDL va fi supusă votului

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă, a declarat, că este de acord cu solicitarea PDL-ului, însă trebuie supusă dezbaterii în Comisie.

Potrivit acestuia, decizia iniţială era ca audierea lui Cătălin Voicu să se facă în spatele uşilor închise, de aceea solicitarea PDL-ului trebuie suspusă la vot.

"În Comisia juridică s-a decis fără accesul presei, dar, dacă presa va dori să asiste şi colegii vor fi de acord, eu nu am nimic împotrivă. Dacă tot au apărut pe surse acele stenograme şi presiunea opiniei publice este foarte mare, nu văd o problemă în prezenţa presei. De exemplu, la Şerban Mihăilescu audierile au fost cu presa pentru că aşa a dorit şi dumnealui, dar şi colegii din comisie", a spus Toni Greblă, citat de Mediafax.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole