De clauză scăpăm, dar de unde luăm fermieri?

Concluziile raportului Comisiei Europene despre situaţia agriculturii din România, prezentat săptămâna trecută, vorbesc ameninţător despre aplicarea clauzei de salvgardare. În acest caz,

Concluziile raportului Comisiei Europene despre situaţia agriculturii din România, prezentat săptămâna trecută, vorbesc ameninţător despre aplicarea clauzei de salvgardare. În acest caz, România ar pierde 25% din banii europeni destinaţi agriculturii. Riscul impunerii acestei clauze este amplificat de scandalul creat de demisia
ministrului Remeş.

Până acum nu s-a recurs niciodată la aplicarea acestei măsuri extreme, în ciuda seriozităţii problemelor vizate. În guvernarea trecută, ameninţările Comisiei Europene cu aplicarea clauzei de salvgardare, din cauza lipsei de rezultate în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, au ţinut aderarea României în suspans.

Există mai multe raţiuni pentru care Uniunea Europeană foloseşte această armă a clauzei de salvgardare. În primul rând, tratează cu realism politic ţări ca România sau Bulgaria şi acceptă faptul că acestea sunt mai puţin capabile să satisfacă perfect şi la timp cerinţele Uniunii.

În acelaşi timp, este conştientă că aplicarea unei clauze de salvgardare ar fi o măsură extrem de nepopulară în aceste state şi ar crea tensiuni politice interne.

Există şi motive de procedură din cauza cărora Uniunea va evita activarea unei clauze de salvgardare pentru România. Aceasta ar fi oricum dificil de impus, întrucât are nevoie de votul unanim al tuturor statelor membre din Consiliu.

Uniunea Europeană este însă foarte preocupată de modul în care va decurge absorbţia în următorii 6 ani a celor 13 miliarde de euro destinaţi agriculturii şi dezvoltării regionale româneşti. Problema de bază va fi că agricultorii români trebuie să respecte nişte standarde de eficienţă şi calitate sofisticate şi costisitoare, cărora abia le mai fac faţă agricultorii de rând din ţările mai vechi ale Uniunii.

De la ţărani la mici întreprinzători

Pentru agricultorii români va fi cu atât mai dificil să respecte normele comunitare în domeniu şi să obţină finanţări europene, aşa cum a demonstrat-o deja rata modestă de absorbţie a fondurilor de preaderare. Vor avea de-a face cu o legislaţie şi o birocraţie complicate şi costisitoare, care le va da multe bătăi de cap.

Deja noile reglementări sanitar-veterinare şi de comercializare impuse pentru crescătorii de animale după 1 ianuarie 2007 au stârnit proteste şi întâmpină mari probleme de aplicare. Cel mai grav e însă că România nu prea are cum să absoarbă fondurile europene, chiar dacă ar avea instituţii eficiente.

În momentul de faţă, populaţia rurală nu poate fi o clientelă de bază a acestor fonduri. Este alcătuită în proporţie de 40% din pensionari cu vârsta de peste 65 de ani, care nu au capacitatea să obţină şi să utilizeze banii pentru agricultură. Iar pentru generaţia de tineri de la sate, doar 9% cu vârsta sub 35 de ani, viitorul de fermier european nu e încă de interes, în comparaţie cu varianta mai simplă a plecării la muncă în străinătate.

În această situaţie, o categorie-ţintă din rândul populaţiei rurale pentru atragerea fondurilor europene pentru agricultură ar putea deveni românii cu vârstă medie, care s-au reîntors definitiv în ţară de la munca în străinătate. Aceştia au gospodării mai consolidate, mai multe resurse financiare şi au dobândit abilităţi de întreprinzători.

Sub presiunea actuală, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va reuşi probabil să remedieze la termen deficienţele de funcţionare a programelor informatice care administrează subvenţiile pentru fermieri şi a sistemului de identificare a parcelelor agricole.

Dar agenţiile Ministerului Agriculturii care intermediază şi monitorizează accesarea fondurilor europene vor avea în continuare probleme de eficienţă.