Cine câştigă din ultimatumul pentru votul uninominal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tăriceanu are ocazia să puncteze dacă îşi angajează răspunderea pe acest proiect . Comisia de Cod Electoral a adoptat ieri, la o zi după ultimatumul dat parlamentului de şeful statului,

Tăriceanu are ocazia să puncteze dacă îşi angajează răspunderea pe acest proiect .

Comisia de Cod Electoral a adoptat ieri, la o zi după ultimatumul dat parlamentului de şeful statului, raportul asupra proiectului de lege privind introducerea votului uninominal. Documentul a fost trimis Senatului spre dezbatere, însă votul final le aparţine deputaţilor.

În acest moment, referendumul anunţat de Băsescu pare iminent. Pentru a evita consultarea populară, guvernul are trei variante: dezbaterea în parlament şi adoptarea de urgenţă a legii, impunerea uninominalului prin ordonanţă de urgenţă sau angajarea răspunderii guvernamentale asupra proiectului Comisiei electorale. Ce va face Executivul?

Liberalilor li se oferă şansa unui serios câştig electoral pe seama votului uninominal. Tot ce trebuie să facă PNL şi Călin Popescu Tăriceanu este să nu-i lase posibilitatea preşedintelui Traian Băsescu să convoace referendumul pentru introducerea noului sistem electoral, referendum pe care preşedintele l-ar putea folosi pentru a face campanie PD.

Dezbaterea în parlament Referendumul nu va putea fi evitat dacă liberalii optează pentru traseul normal de adoptare a legii uninominalului, adică în urma dezbaterii şi votării acesteia în Legislativ. Trecerea actului normativ prin plenurile celor două Camere, chiar şi în regim de urgenţă, ar depăşi cu siguranţă termenul de 22 octombrie, fixat de şeful statului pentru organizarea consultării populare, lucru recunoscut de către liderii PNL.

Ordonanţă de urgenţă Guvernul poate apela şi la varianta emiterii unei ordonanţe de urgenţă privind introducerea votului uninominal, lucru permis de o "portiţă" a Constituţiei. În acest fel, noul sistem de vot se va aplica imediat, iar referendumul lui Băsescu nu-şi va mai avea rostul. PNL şi Tăriceanu ar putea folosi actul normativ ca temă de campanie, pentru a atrage voturile celor aproximativ 80 la sută din românii care se declară adepţi ai acestui tip de vot.

Există, însă, posibilitatea reală ca ordonanţa să fie respinsă în parlament de partidele nemulţumite de conţinutul textului legislativ, de faptul că n-au fost consultate sau pur şi simplu pentru că nu sunt de acord cu uninominalul. Angajarea răspunderii în parlament Opţiunea cea mai avantajoasă pentru liberali ar fi angajarea răspunderii în parlament asupra proiectului adoptat ieri de Comisia de Cod Electoral înainte de data anunţată de preşedinte pentru referendum.

În acest mod, guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu îşi va putea asuma integral meritul pentru introducerea noului sistem electoral. Într-adevăr, Executivul s-ar expune astfel riscului demiterii în urma unei moţiuni de cenzură, însă este foarte puţin probabil ca partidele să iniţieze un astfel de demers sau să dărâme Executivul pe o temă atât de populară. De altfel, vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai, a cerut, ieri, guvernului să-şi angajeze răspunderea în parlament pentru proiectul votului uninominal. Secretarul general al liberalilor, Dan Motreanu, a spus, însă, că Executivul ar putea recurge la această măsură până la sfârşitul acestui an.

Geoană îi scrie lui Băsescu, PD se spală pe mâini Liderul PSD, Mircea Geoană, i-a trimis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care apreciază că "graba" acestuia pentru organizarea referendumului privind votul uninominal ar putea fi o manieră stridentă de a se transforma în agentul electoral al PD.

Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat că nu este important cine va fi avantajat de organizarea simultană a celor două tipuri de scrutinuri, contând în primul rând votarea noii legi electorale. El consideră că decizia preşedintelui Traian Băsescu de a solicita parlamentului trimiterea noii legi electorale la promulgare arată consecvenţă, fiind una din cele 10 promisiuni făcute de şeful statului, publicului, în timpul campaniei pentru referendumul din mai.

>> Nu mizez nici pe sinceritatea lui Băsescu, nici pe bunăvoinţa parlamentului Stelian Tănase, analist politic

>> În cazul unui eşec al referendumului, discuţia despre reforma electorală va fi suspendată Cristian Preda, consilier prezidenţial

Acum sau în 2012?

Premierul Tăriceanu are o nouă şansă de a marca în planul imaginii, după ce a reuşit "să supravieţuiască" moţiunii de cenzură a PSD. Prin eventuala asumare a răspunderii guvernului asupra introducerii scrutinului uninominal, preşedintele Băsescu pierde iniţiativa politică în acest caz.

Scrisoarea-ultimatum privind convocarea referendumului, trimisă conducerii parlamentului de către şeful statului, ar ajunge maculatură. Guvernul PNL va poza în cel care a determinat reformarea clasei politice, în pofida şicanelor procedurale care au blocat, luni în şir, dezbaterile din Comisia electorală.

Despre posibilitatea confruntării cu o altă moţiune de cenzură nici nu poate fi vorba. Cine ar risca să le aducă liberalilor, degeaba, puncte electorale? Proiectul privind introducerea uninominalului, cel asupra căruia Cabinetul Tăriceanu ar urma să-şi asume răspunderea, a fost negociat în parlament de toate partidele. L-au votat şi democraţii, şi pesediştii, de teamă să nu fie acuzaţi că au obstrucţionat procesul de primenire a mediului politic.

Cum poţi vota o lege în comisie, iar în plen să dărâmi guvernul pentru că şi-a asumat răspunderea asupra ei? Prin urmare, este puţin probabil ca actuala echipă de la Palatul Victoria să fie demisă din această cauză. Pe asta mizează şi liberalii.

De altfel, însuşi demersul de asumare a răspunderii ar avea la bază calcule de imagine. Din tot ce s-a întâmplat până acum, este limpede că niciunul dintre liderii partidelor româneşti importante nu-şi doreşte cu adevărat să se ajungă la situaţia în care electoratul va vota persoane, şi nu înşiruiri de anonimi. Listele sunt convenabile în alegeri pentru formaţiunile care nu au printre priorităţi reforma internă.

Fie că le convine politicienilor, fie că nu, deja s-a ajuns prea departe - o reglementare a scrutinului uninominal vom avea cât de curând. Rămâne de văzut când va fi aplicată. George Rădulescu publicist comentator george.radulescu@adevarul.ro

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite