Crin Antonescu, nemulţumit de discursul lui Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, joi, înaintea întâlnirii liderilor PNL, dacă l-a deranjat discursul lui Victor Ponta în Parlament, acesta a răspuns: „De asta suntem aici, să discutăm".

Crin Antonescu a făcut această declaraţie la sediul PNL, înainte de şedinţa conducerii partidului.

Liderul PSD, Victor Ponta, a susţinut, joi, în plenul parlamentului un discurs neîncrâncenat, lăsând să se înţeleagă că Opoziţia ar putea colabora politic cu viitorul premier.

Imediat după discursul lui Ponta, conducerea PNL a convocat o şedinţă pentru a discuta atitudinea PSD şi a preşedintelui formaţiunii social-democrate.

Sursele din partid au declarat că discursul lui Ponta a iritat liberalii, fiind picătura care a umplut paharul, PSD nefiind nicio clipă la fel de înverşunaţi împotriva cabinetului Ungureanu, precum colegii din coaliţia Opoziţiei.
Inclusiv într-o emisiune televizată care avea ca temă Cabinetul Ungureanu, liderul PNL Crin Antonescu a fost foarte critic, în timp ce Ponta a ales să părăsească emisiunea, lucru remarcat şi de comentatorii politici.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite