La alegerile din iarnă vom vota numai cu buletinul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La alegerile din iarn seă va vota doar cu buletinul
La alegerile din iarn seă va vota doar cu buletinul

Românii vor vota la alegerile parlamentare din 9 decembrie doar cu cartea de identitate, a anunțat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

„S-au prorogat (n.r. - prelungit) termenele de aplicare a dispoziţiilor legale privind cărţile de alegător şi registrul electoral din cauza faptului că până în prezent nu tuturor cetăţenilor români cu drept de vot le-au fost eliberate cărţi de alegător şi, din cauza subfinanţării, registrul electoral nu e operaţional", a precizat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

Tot sâmbătă, s-a stabilit că prezenţa la vot se va certifica prin aplicarea ştampilei cu menţiunea „VOTAT" şi data scrutinului sau a unui timbru autocolant cu menţiunea „VOTAT" şi data scrutinului pe actul de identitate.

Executivul a aprobat totodată modelul timbrului autocolant precum şi condiţiile de tipărire şi de utilizare a acestuia la alegeri, modelele pentru copia de pe lista electorală permanentă, lista electorală suplimentară, extrasul de pe copia listei electorale permanente sau a listei suplimentare şi ale altor tipizate ce vor fi folosite la scrutin.

Au mai fost aprobate modelul buletinelor de vot şi modelele ştampilelor ce vor fi folosite la alegerile parlamentare din decembrie 2012.



Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite