Ziua ferestrelor deschise

Votul uninominal a întărit concurenţa internă în partide, putând fi un prim pas spre reformare. Votul uninominal s-a dovedit o şansă pentru ambiţiile politice ale unor nou-veniţi. Veleitarii însă nu şi-au transformat notorietatea în voturi.

După anunţarea rezultatelor votului de duminică şi mai cu seamă după controversatul proces de atribuire a mandatelor, apar câteva întrebări legitime.

De exemplu, de ce în Partidul Democrat Liberal, secretarul executiv Elena Udrea, intrată în Parlament la redistribuire, cu 43 la sută din voturi, ar trebui să joace un rol mai important decât Silviu Prigoană, victorios cu aproape 59 la sută?

Legitimitatea dată de votul popular vorbeşte mai mult în favoarea soţului Adrianei Bahmuţeanu decât în cazul soţiei lui Dorin Cocoş. Şi apoi, de ce Bogdan Olteanu, ridiculizat în colegiul său, unde a obţinut mai puţin de 27 la sută din voturi şi s-a clasat pe locul al treilea, discută intens în aceste zile despre intrarea partidului la guvernare, în spatele uşilor capitonate sau în interviuri televizate?

Sigur, preşedintele Camerei Deputaţilor este ales în Parlament – şi toţi aleşii sunt egali – dar, de exemplu, de ce n-ar fi mai în drept să negocieze liberalul Almăjanu, învingător în colegiul Buzescu de Teleorman cu un zdrobitor 73 la sută?

În fine, mai poate pretinde Călin Popescu-Tăriceanu funcţia de prim-ministru, acum, când nu a reuşit să obţină majoritatea absolută în colegiul său din Ilfov şi a aşteptat cu înfrigurare verdictul redistribuirii?

Cine dă faruri din urmă

În cazul votului pe liste, nimeni nu şi-ar fi imaginat că lideri precum Călin Popescu-Tăriceanu, Norica Nicolai sau Adrian Păunescu ar fi avut vreun moment emoţii la distribuirea mandatelor.

Votul uninominal a adus mai mult individualism şi mai multă concurenţă în cadrul partidelor. O serie de personalităţi politice de prim rang au picat testul confruntării directe cu electoratul, ceea ce va pune serioase probleme conducerilor centrale ale partidelor.

Mulţi dintre nou-veniţi vor cere ce li se cuvine şi anume un rol mai important de jucat în structurile de vârf. Pentru un sistem de partide anchilozat în structurile sale conducătoare şi cu politici cel puţin bizare de promovare a cadrelor, este prima zguduire importantă.

Mai mulţi nou-veniţi decât oricând aspiră acum la o carieră politică la vârf, fără a mai fi nevoiţi să par-
curgă drumul umilitor ce trece, inevitabil, prin anticamerele celor deja  „ajunşi”. Votul popular îi poate propulsa direct.
Desigur, procesul are limitele şi semnele sale de întrebare.

Un exemplu: Oana Niculescu-Mizil (PSD) a câştigat clar în faţa mult mediatizatului Gigi Becali, clasat pe locul al treilea, cu un umilitor 14%. Dar, dincolo de munca şi de meritele candidatei, în spatele victoriei s-au aflat mobilizarea exemplară a filialei PSD de la Sectorul 5 din Bucureşti şi a primarului local Marian Vanghelie.

La rândul său, Silviu Prigoană recunoştea cu francheţe, într-o emisiune televizată, că victoria lui s-a datorat în primul rând numeroaselor sale apariţii în mass-media. Nu trebuie uitat nici faptul că el a candidat în Sectorul 3, dominat de primarul PDL Liviu Negoiţă.

Şi nici amănuntul că firma sa de salubritate deţine contracte chiar în acest sector. Când vorbim, aşadar, despre lideri noi în sistem, trebuie să ne întrebăm şi ce a făcut sistemul cel vechi pentru aceşti lideri noi.

Votul uninominal nu a schimbat clasa politică, aşa cum optimiştii s-ar fi aşteptat. Dar a deschis puţin fereastra într-o încăpere demult neaerisită. 

Vedetele n-au trecut testul

Previziunea sumbră a pesimiştilor nu s-a adeverit: votul uninominal nu a fost mană cerească pentru cântăreţi sau actori, pentru manelişti ori fotbalişti. 

Electoratul i-a servit ce merita lui Gigi Becali, care, dacă este să ne luăm după ultimele lui declaraţii, nu a înţeles nici acum că între notorietate şi legitimarea prin vot există o mare diferenţă. Solista Luminiţa Anghel, candidat PSD, nu a reuşit surpriza în faţa Elenei Udrea, un politician destul de experimentat.

De asemenea, publicul a arătat că preferă să-l vadă pe actorul Florin Călinescu în scheciurile cu subiecte politice, şi nu în Parlament, pe băncile PNL. Avocatul Ion (Puiu) Ionescu, nume de legendă al Rapidului anilor `60, a candidat pentru Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale chiar în cartierul Giuleşti, dar asta nu l-a ajutat deloc.

Nici Helmuth Duckadam (foto) nu a reuşit să convingă, doar pentru că, acum 22 de ani, a apărat patru penaltiuri la Sevilla. Respectul pentru performanţele sportive nu se transformă automat în voturi.