Zece ani de la victoria CDR - o aniversare tristă

O mână de oameni înghesuiţi în colţul unei săli parlamentare, mult prea mari pentru necesităţile unei aniversări, îşi deapănă amintirile nostalgice la celebrarea a zece ani de la prima

O mână de oameni înghesuiţi în colţul unei săli parlamentare, mult prea mari pentru necesităţile unei aniversări, îşi deapănă amintirile nostalgice la celebrarea a zece ani de la prima alternanţă la putere din România postdecembristă.
Manifestarea, patronată de foştii funtaşi cederişti, Emil Constantinescu şi Ion Diaconescu, nu a beneficiat decât de prezenţa unei duzini de foşti demnitari ai perioadei 1996-2000. Tablou trist, care reflectă fidel lipsa de unitate dovedită de guvernarea cederistă. Este puţin trecut de prânz. Două siluete se plimbă în pas domol pe holurile goale ale Palatului Parlamentului, oprindu-se ici şi colo pentru a-şi privi şi comenta predecesorii atârnaţi pe pereţi, portretele unor foşti preşedinţi ai Legislativului român. Cei doi, înalţi demnitari ai guvernării CDR, preşedintele Emil Constantinescu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ion Diaconescu, îşi aşteaptă foştii colegi de guvernare, care nu dau însă semne de îmbulzeală la această tristă aniversare. Discreţi, cei doi se retrag în biroul actualului preşedinte al Camerei, Bogdan Olteanu. La fel de fantomatici, încep să onoreze cu prezenţa lor câţiva demnitari ai acelei perioade: Traian Remeş şi Virgil Petrescu, foşti miniştri ai finanţelor şi învăţământului, un Costin Georgescu, ex-director SRI, şi Marx Bădin, plancaţi de alţi doi foşti parlamentari. Prin sala aproape goală, reprezentanţii unor partide politice de buzunar, disipate odată cu vremea, precum liderul dispărutei Federaţii Ecologiste, Ionescu Alexandru, şi alţi câţiva activişti ai Acţiunii Populare, se perindă în căutarea unui interlocutor. Reapariţia celor doi lideri CDR alături de Olteanu îi adună pe puţinii parlamentari participanţi într-unul dintre colţurile sălii. Pentru Constantinescu, întâlnirea reprezintă un prilej pentru tânăra generaţie de a lua contact cu modelele morale ale politicii. "Nu este un prilej de rememorare nostalgică, ci unul în care ne întâlnim cu privirea spre viitor. Modelul moral în politică există şi există şi oamenii care pot dovedi că în momente importante ale istoriei acesta învinge", avea să spună, la un moment dat, fostul şef de stat. Gârbovit şi uşor obosit, venerabilul Ion Diaconescu este uitat curând de foştii colegi pe un scaun unde împărtăşeşte presei cum şi de ce chiuleau parlamentarii în timpul conducerii sale. "Pe vremea aceea, în general, deputaţii erau oameni mai înstăriţi, nu veneau aici pentru bani, ci pentru propriile interese politice", susţine Diaconescu. Cu un portofoliu de edil al Bucureştiului şi un altul de efemer premier la activ, Victor Ciorbea se gratulează reciproc cu Constantinescu pentru performanţele obţinute. "şi să dea Dumnezeu să recidivaţi", se grăbeşte să adauge Ciorbea. Cel care altădată se afla în dreapta lui Coposu dă apoi frâu liber amintirilor. "Fără îndoială că sunt nostalgic. Dacă ar fi să mă întrebaţi dacă regret că am plecat de la primărie, vă spun ca-n stilul lui Edith Piaf:
je ne regretes rien
. Am stabilit două recorduri, acela de a fi primar ardelean, care nu mai poate fi bătut, al doilea care aşteaptă să mai fie bătut, cel mai tânăr premier", continuă Ciorbea. Fostul premier crede că, altfel, România de acum datorează mult măsurilor adoptate în timpul propriei sale guvernări. "Aveam nevoie de cineva care să conducă o coaliţie din care făcea parte şi UDMR, cine s-o facă decât un premier ardelean sau chiar moţ? Pe de altă parte, aveam nevoie de cineva care să înfăptuiască reforme dureroase. Cine putea să le facă mai bine decât un fost lider sindical sau de cineva cu multă credibilitate", se întreabă Ciorbea, cu gândul la vremurile când era cineva.