Votanţii la două mâini, judecaţi
0Deputaţii care se pretează la practica votului la două mâini ar putea risca excluderea temporară de la lucrările parlamentare în cazul în care Comisia juridică va dispune o asemenea
Deputaţii care se pretează la practica votului la două mâini ar putea risca excluderea temporară de la lucrările parlamentare în cazul în care Comisia juridică va dispune o asemenea măsură. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, ieri a fost trimis către Comisia de resort un DVD cu înregistrări care surprind în flagrant deputaţi votând la mai multe cartele. Printre cei care ar putea da explicaţii în faţa comisiei juridice se numără deputatul PSD Dan Iosif şi democraţii Mircea Man, Cosmin Popp şi Gh. Barbu. Deputatul PSD Victor Ponta a susţinut că practica votului la mai multe mâini e specifică şi reprezentanţilor Puterii, nu numai ai Opoziţiei. "Am văzut-o şi pe Mona Muscă, şi pe Relu Fenechiu. Ne facem de râs cu astfel de comportamente", a spus deputatul PSD.