Votanţii PSD nu-l vor pe Ion Iliescu la conducerea partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei sferturi din cei intervievaţi în ultimul sondaj CURS, realizat după declanşarea scandalului "Mătuşa Tamara", consideră că nu este necesar ca Ion Iliescu să revină în conducerea PSD.

Trei sferturi din cei intervievaţi în ultimul sondaj CURS, realizat după declanşarea scandalului "Mătuşa Tamara", consideră că nu este necesar ca Ion Iliescu să revină în conducerea PSD. Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de 57 la sută din votanţii PSD.
Lucrurile se schimbă în cazul votanţilor PSD care îi creditează în proporţii egale - 32 la sută - pe Mircea Geoană şi pe Adrian Năstase; poziţia a treia este ocupată de Ion Iliescu, cu 22 la sută, iar următoarea treaptă de Ioan Rus (6 la sută).În ceea ce priveşte moştenirea "Mătuşii Tamara", sondajul relevă că 90 la sută din oameni au auzit de ea (85 la sută în cazul votanţilor PSD). Marea majoritate a eşantionului cercetat crede că averea primită moştenire de familia Năstase nu a aparţinut mătuşii Tamara (73 la sută). Această părere este susţinută şi de votanţii PSD în proporţie de 43 la sută. 71 la sută din repondenţii la sondaj apreciază că dobândirea moştenirii ascunde o serie de ilegalităţi comise de Adrian Năstase (40 la sută în cazul votanţilor PSD). Mai bine de doi din trei repondenţi (70 la sută) sunt de părere că Adrian Năstase a făcut bine autosuspendându-se din funcţia de preşedinte executiv al PSD, iar 48 la sută susţin că ar trebui să-şi dea demisia şi de la conducerea Camerei Deputaţilor. În privinţa viitorului carierei politice a lui Năstase, mai bine de o cincime din participanţii la sondaj (23 la sută) spun că acesta nu va mai face politică, tot cam atâţia (22 la sută) sunt partizanii ideii că scandalul moştenirii nu va avea nici un efect asupra carierei sale de om politic, iar 42 la sută cred că Năstase va reveni în politică după o anumită perioadă (această ultimă eventualitate fiind susţinută de 50 la sută din votanţii PSD).

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite