Vosganian crede că Guvernul nu trebuie să facă nimic spectaculos până la alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varujan Vosganian, scriitor şi vicepreşedinte  al PNL
Varujan Vosganian, scriitor şi vicepreşedinte al PNL

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian scrie pe blogul personal că, până la alegerile din 9 decembrie, Guvernul USL trebuie să evite temele controversate şi să câştige încrederea românilor.

„Până la alegerile parlamentare următoare, Guvernul trebuie să evite temele controversate. În perioada care a rămas singurul obiectiv important este acela de a asigura funcționarea curentă a economiei, în condițiile reducerii deficitului bugetar. Tot ce trebuie acum este ca Guvernul USL să câștige încrederea românilor. De aceea temele controversate trebuie evitate și, cu atât mai mult, jumătățile de măsură“, scrie Vosganian, precizând că după alegeri va fi timp pentru toate.

Vicepreşedintele PNL a amintit că în prezent social-liberalii lucrează la noul program de guvernare pentru următorii patru ani.

În altă ordine de idei, Vosganian a mai spus că Guvernul trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a reda sentimentul „unei normalități pierdute“. „ În perioada următoare, Guvernul nu trebuie să facă nimic spectaculos. Nu trebuie să depășească viteza legală și nici să depășească pe interzis. Trebuie să treacă doar pe culoarea verde și să nu bea la volan“, a mai spus vicepreşedintele PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite