Vosganian: Gestul lui Adomniţei e unul de onoare, urmează să fie validat în structurile interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varujan Vosganian
Varujan Vosganian

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, marţi, că gestul lui Cristian Adomniţei de a demisiona din BPC al PNL este unul de onoare, care este acceptat ca atare, dar care urmează a fi validat de către structurile interne ale partidului.

Vosganian a spus că Adomniţei rămâne unul dintre liderii liberali în care PNL pune mari speranţe.

„Gestul lui Adomniţei e de onoare, îl respectăm. Adomniţei rămâne unul din liderii PNL în care PNL pune mari speranţe. A fost un exemplu de onoare. (...) Noi l-am acceptat ca atare. Acest gest urmează să-l validăm în structurile interne", a spus Vosganian.

El a menţionat că Moldova a avut o contribuţie importantă, dar a apreciat că această regiune avea resurse mai mari pentru a contribui cu votanţi la referendum.

Întrebat dacă urmează şi alte demisii, Vosganian a arătat că gestul lui Adomniţei este unul „înlăuntrul" PNL, care nu ţine de USL.

„E un gest înlăuntrul PNL, nu un gest al USL care şi-ar asuma astfel un eşec", a mai spus Vosganian.
Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, şi-a anunţat demisia din Biroul Politic Central al PNL, el motivând că judeţul Iaşi nu s-a clasat în primele 5 judeţe în ceea ce priveşte prezenţa la vot la referendumul pentru demiterea preşedintelui.

„Înainte de a începe campania pentru demiterea preşedintelui, eu am spus clar că vreau o campanie colegială. Am spus că judeţul Iaşi trebuie să fie în primele cinci locuri în ce priveşte prezenţa la vot. Nu am reuşit, aşa că îmi dau demisia. Este o demisie de onoare, îmi respect cuvântul", a declarat Adomniţei, contactat de „Gândul".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite