Voinescu s-ar fi vrut premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat, astăzi, că, dacă ar fi fost el Victor Ponta, şi preşedintele Traian Băsescu i-ar fi propus să fie premier, ar fi acceptat fără nicio ezitare.

"Aş fi zis «da» pe loc. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt Victor Ponta", a spus Voinescu, răspunzând la o întrebare pe această temă.

Sever Voinescu a precizat, că propunerea preşedintelui, ca Victor Ponta să fie premier, a fost serioasă.

"Cred că preşedintele, atunci când i-a făcut propunerea, a fost serios. Eu cred că preşedintele, cu experienţa lui politică, intuia că, dacă Victor Ponta acceptă, poate să-şi constituie majoritatea parlamentară.(...) Sunt convins că preşedintele întotdeauna are ceva în minte când face o propunere de genul acesta şi veţi sesiza că în general preşedintele, dacă excludem vremea tumultoasă din ultimele luni ale anului 2009, când se apropia campania electorală, de câte ori i-a propus cuiva funcţia de prim-ministru, acea persoană a reuşit să facă majoritate parlamentară", a susţinut Sever Voinescu.

Întrebat când a aflat că Traian Băsescu i-a propus lui Victor Ponta să fie premier, Sever Voinescu a spus iniţial că a aflat acest lucru din interviul preşedintelui, de duminică seară. "Eu aseară am aflat", a răspuns Sever Voinescu.

El a retractat apoi, după ce şi-a amintit că şeful statului ar fi abordat acest subiect atunci când delegaţia PDL, din care şi Sever Voinescu făcea parte, a mers la Cotroceni, unde s-a discutat despre ideea ca Răzvan Mihai Ungureanu să fie prim-ministru.

"Retractez, la acea întâlnire preşedintele a făcut vorbire de asta. Da, pur şi simplu ne-a spus atunci că Ponta nu e de acord şi ne-am concentrat pe propunerea Mihai Răzvan Ungureanu. (...) Cred că preşedintele a menţionat, dar a fost un lucru căruia, personal, odată ce ne-a spus că a refuzat Victor Ponta propunerea, nu am mai dat atenţie", a explicat Sever Voinescu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite