Voiculescu îl provoacă pe Băsescu să-l scoată de la guvernare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul conservatorilor, Dan Voiculescu, i-a dat dreptate şefului statului în privinţa necesităţii organizării de alegeri anticipate, cât mai curând posibil. Voiculescu a declarat, ieri, că

Liderul conservatorilor, Dan Voiculescu, i-a dat dreptate şefului statului în privinţa necesităţii organizării de alegeri anticipate, cât mai curând posibil. Voiculescu a declarat, ieri, că se impune o "clarificare a lucrurilor" în mediul politic şi că partidul său va participa la anticipate, indiferent când vor avea loc acestea.
Preşedintele PC susţine eliminarea "duplicităţii" din relaţia şefului statului cu primul-ministru, astfel încât să se opteze pentru regimul prezidenţial sau pentru cel parlamentar. "Chiar vom propune să se treacă la un sistem prezidenţial pentru ca Traian Băsescu să fie şi preşedinte, şi premier, să conducă armate şi serviciile secrete, timp de doi ani şi să nu mai aibă pe cine da vina", a mai spus Dan Voiculescu.
"Soluţia imorală" aşteaptă să fie "anulată" de preşedinte
"Soluţia imorală a fost găsită de Traian Băsescu. Îi stă la îndemână să anuleze soluţia. Să ceară public ieşirea PC de la guvernare şi în 24 de ore o vom face", a spus preşedintele conservatorilor, adăugând că partidul său se consideră, deocamdată, la guvernare.
Dan Voiculescu a precizat că PC nu îşi va retrage moţiunea pentru demiterea vicepremierului Marko Bela, deputatul Nicolae Popa fiind mandatat să continue strângerea de semnături.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite