Videanu: Conduc un Audi A6, donată de statul german SPP-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, a declarat că premierul are o maşină Mercedes S 500, iar el un Audi A6, însă a precizat că acestea nu sunt cumpărate de statul român, ci donate SPP-ului de la statul german.

Videanu a făcut aceste precizări, la Realitatea TV, la solicitarea lui Emil Hurezeanu, care l-a informat că atunci când a solicitat sprijin din partea populaţiei şi împrumuturi din partea comunităţii europene, premierul Greciei, George Papandreu, a luat o Toyota veche din garajul cabinetului.

La întrebarea de ce membrii cabinetului Boc nu merg cu alte maşini, mai puţin luxoase, pentru a da dovadă de empatie cu populaţia căreia îi impune măsuri de austeritate, ministrul Economiei a ţinut să explice că nu circulă cu maşina personala, ci cu cea pe care ministerul i-o pune la dispoziţie. "Sunt maşini donate de statul german SPP-ului", a spus Videanu.

Pe de altă parte, el nu a negat că în interiorul PDL-ului ar fi lupte pentru a şefia partidului, pe care le-a numit "încercare de poziţionare", dar şi-a exprimat convingerea că "Boc va fi preşedintele partidului şi în 2011, când se vor face alegeri".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite