Videanu îi provoacă pe Chițoiu și pe Vosganian la o dezbatere televizată pe tema Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adriean Videanu
Adriean Videanu

PDL îi provoacă marți pe actualul ministru al Economiei, Daniel Chițoiu, și pe fostul ministru, Varujan Vosganian, la o dezbatere profesionistă pe subiectul privatizării Oltchim, se arată într-un comunicat emis luni după-amiaza de democrat-liberali.

Dezbaterea televizată vă avea loc la postul ”The Money Channel”, începând cu ora 21, iar PDL va fi reprezentat de Adriean Videanu, fost ministru al Economiei în Cabinetul Boc în perioada 2009-2010.

PDL susține că a lansat această provocare la dezbatere ”din respect pentru opinia publică din România, dar şi pentru recredibilizarea a ceea ce înseamnă un proces de privatizare responsabil”.

”Atât Adriean Videanu, cât şi Partidul Democrat Liberal şi-au exprimat public, în mod profesionist, punctele de vedere referitoare la privatizarea Oltchim. Din păcate, Guvernul USL a transformat procesul privatizării într-un circ politico-mediatic fără precedent, cu efecte grave asupra economiei naţionale”, se mai arată în comunicatul emis de PDL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite