Victor Ponta va solicita stenogramele de la întâlnirea cu Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că va solicita publicarea tuturor stenogramelor de la întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu partidele politice. Ponta este convins că Băsescu nu i-a menţionat numele ca propunere pentru funcţia de premier, notează Mediafax.

„O să facem o solicitare oficială ca domnul Băsescu - iată, avem o premieră: stenograme de la întâlnirea cu preşedintele - să dea toate stenogramele pentru că, vă reamintesc, cu noi s-a văzut la ora 16.00, dacă nu mă înşel. Înaintea noastră a avut discuţii cu UDMR, UNPR şi minorităţile, când probabil deja le-a spus cine va fi prim-ministru. Sau, oricum, în niciun caz nu le-a spus de Ponta. După care a avut discuţii cu PDL şi, în mod sigur, nu le-a spus nimic de Ponta", a spus el.

Ponta a amintit că, la o oră şi jumătate după întrevederea USL cu preşedintele, Mihai Răzvan Ungureanu era deja la Cotroceni.

"La o oră şi jumătate după, era domnul Ungureanu la Cotroceni. Să înţeleg că eu la ora patru jumătate l-am refuzat pe domnul Băsescu şi domnul Ungureanu la cinci jumătate a venit la Cotroceni? Adică ce e domnul Ungureanu, un fel de înlocuitor al meu, un fel de nechezol? Dacă nu avem cafea naturală, nu vrea Ponta, hai să-l punem pe Ungureanu. Cred că a şi vrut să-l umilerască pe premierul actual", a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, la B1 TV, că, după demisia lui Emil Boc din funcţia de premier, el i-a oferit liderului PSD, Victor Ponta, şefia Executivului, însă a fost refuzat de USL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite